Un nou vaccin contra cancerului de col

Este al doilea produs care poate proteja femeile de această maladie.

Un nou vaccin contra cancerului de col uterin, Cervarix, a fost lansat ieri pe piaţa din România. Produsul aparţine companiei Glaxo- SmithKline şi este al doilea vaccin de acest tip apărut anul acesta în farmaciile de la noi, primul fiind lansat în martie de compania Merck Sharpe and Dohme. Ambele au rolul de a preveni boala, dar nu au potenţial de vindecare.

Medicii ginecologi spun că, în România, cancerul de col uterin, o boală dată de virusul Papiloma, este cea mai răspândită maladie la femei şi una dintre principalele cauze de mortalitate, un motiv fiind şi lipsa screeningului anual (investigaţii care pot depista boala). Produsul se administrează în trei doze Noul vaccin a fost aprobat în 27 de ţări europene, membre UE, iar multe dintre acestea l-au inclus deja în programe naţionale de vaccinare.

În România, Comisia de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi cea de boli infecţioase au propus autorităţilor sanitare un astfel de program, dar acesta nu a fost încă aprobat. „În America de Nord, programele care au vizat depistarea acestei boli au făcut ca afecţiunea să treacă de pe locul unu pe poziţiile trei şi patru“, a afirmat medicul ginecolog Gabriel Bănceanu, de la Spitalul Polizu, din Bucureşti. Vaccinul a fost testat pe mii de paciente Până acum au fost testate 45.000 de doze ale acestui vaccin, la peste 16.000 de paciente cu vârste între 10 şi 72 de ani, ceea ce înseamnă un profil de siguranţă foarte bun, susţin specialiştii. „Imunizarea poate fi făcută atât înainte, cât şi după începerea vieţii sexuale, dar ideal este să fie făcută din timp“, a precizat profesorul Bănceanu.

Produsul poate fi administrat începând cu vârsta de 10 ani. El asigură însă protecţie doar în cazul unor infecţii date de tipurile 16 şi 18 ale virusului Papiloma, cel mai frecvent depistate în cazul unui cancer de col uterin. Vaccinul Cervarix trebuie administrat în trei doze, preţul uneia fiind de 450 de lei. „După ce v-aţi făcut prima doză, trebuie să repetaţi vaccinul peste o lună şi apoi peste încă şase luni“, explică medicul ginecolog Radu Vlădăreanu, de la Spitalul Elias, din Bucureşti.

Efectele vaccinului (anticorpii care luptă împotriva infecţiei) se menţin timp de şase ani şi jumătate, perioadă după care trebuie repetat. DIFERENŢE Silgard vs Cervarix Primul vaccin împotriva cancerului de col uterin lansat pe piaţa din România, Silgard, acţionează împotriva a patru tipuri de papiloma virusuri umane (HPV), ce se pot transmite în special pe cale sexuală. O doză costă 450 de lei, dar schema de vaccinare cuprinde trei injecţii administrate pe parcursul a şase luni.