Un nou eșec pentru procurorii DNA. Mircea Sandu și soția lui, Elisabeta, achitați de Curtea de Apel București în dosarul în care au fost acuzați de luare de mită

Mircea Sandu Sursa foto. EVZ

Mircea Sandu, fost conducător al FRF, și soția sa, Elisabeta Sandu, au fost achitați, astăzi, și de magistrații de la Curtea de Apel București.

Mircea Sandu, fostul președinte al Federatiei Române de Fotbal (FRF), și soția sa, Elisabeta Sandu, au fost achitați, luni, definitiv de Curtea de Apel București, care a menținut decizia Tribunalului București ce a fost pronunțată anul trecut. Cei doi au fost trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită și complicitate la această faptă, în iunie 2019. Ei au fost reprezentanți în instanță de avocatul Cristian Ene.

În privința dosarului lui Mircea Sandu, magistrații de la Curtea de Apel București au menținut verdictul de la fond

„DP.937/A/În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 1168 din data de 08.10.2020 pronunțate de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 17005/3/2019. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.08.2021”, se precizează în minuta instanței.

„Nașul” fusese acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că „la data de 2 octombrie 2009, în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soției sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită suma de 724.000 lei, de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăți de avocatură.”

Ce acuzații aduceau procurorii DNA în acest caz

Banii ar fi fost încasați de fostul șef al FRF, pentru ca Federația să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistență juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009, se mai preciza în rechizitoriul întocmit de procurori.

În baza acestor contracte, în cursul anului 2011, societatea de avocatură a obținut de la Federația Română de Fotbal suma de 11.705.626 lei”, conform procurorilor.

Mircea Sandu a mai fost trimis în judecată de DIICOT într-un dosar cu un prejudiciu de 4 milioane de lei.  Altfel, Mircea Sandu a fost achitat definitiv, în 2017, de Curtea de Apel București, în dosarul dezafilierii formației Universitatea Craiova.