Un ministru cere părerea românilor despre restricționările aplicate de Facebook: Ar trebui ca statul să intervină?

Sursa: Facebook

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, a întrebat cetățenii dacă e nevoie de intervenția statului în cazul pedepselor aplicate de Facebook fără a se explica clar motivele care au dus la aceste decizii.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, a lansat duminică, pe Facebook, o  provocare pe tema restricționării accesului pe platforma de socializare.
Ministrul a lansat dezbaterea în urma plângerilor a tot mai mulţi utilizatorilor, care afirmă că li se aduc prejudicii de imagine sau materiale fără să li se spună concret care sunt motivele acestor decizii uneori abuzive.

Facebook generează prejudicii de imagine sau meteriale unor utilizatori

Ciprian Teleman: „În ultimii ani un număr de utilizatori din România ai reţelei de socializare Facebook, persoane fizice sau entităţi private, reclamă restricţionarea accesului la reţea sau penalizarea prin restrângerea facilităţilor oferite de platformă, acestea generând prejudicii de imagine sau materiale.
În plus, comunicarea cu furnizorul de servicii este dificilă iar motivele acestor măsuri nu sunt comunicate explicit. Ar trebui ca autorităţile publice din România să ia poziţie în mod oficial pentru îmbunătăţirea acestei situaţii? Apreciem răspunsurile care conduc la un punct de vedere pe care ministerul să-l poată folosi pentru demersuri eventuale ulterioare.
„Da, cred ca toate serviciile digitale plătite sau gratuite (plătite indirect prin publicitate) trebuie să asigure un nivel minim de comunicare cu beneficiarii, cu atât mai mult cele care sunt folosite de milioane de utilizatori şi care sunt practic în situaţie de monopol pe nişa lor”, a scris ministrul pe contul său de Facebook.

Ce răspund utilizatorii Facebook

„Da, în mod clar, autoritățile române ar trebui să aibă o poziție în această chestiune. Este vorba, până la urmă, de cenzurarea opiniilor unor cetățeni români de către o entitate privată (nici nu mai contează dacă e vorba despre o entitate din România sau din străinătate). Cred că niciun guvern nu ar trebui să aibă o poziție pasivă în fața acestui abuz, pentru că vorbim despre un abuz, în condițiile în care nu e clar cine este cel care decide că un comentariu încalcă niște standarde, nu se știe care sunt aceste standarde, cine dă puterea acestor indivizi de a judeca dacă un comentariu trebuie eliminat și ce-i califică pe ei să facă acest fel de judecată? Este un abuz care a escaladat tocmai pentru că autoritățile publice au avut o atitudine condamnabil de pasivă!”, a scris Ionut Popescu

Un alt utilizator a scris: „Viitorul va aparține rețelelor locale controlate de comunități. Datele personale sunt un asset ce este astăzi capitalizat în interesul exclusiv al unor corporații private. Nu asta este rău, ci faptul că acele date nu sunt valorificate pentru beneficiul celui ce le deține, ci exclusiv pentru profit al corporației. O revoluție tehnologica așteaptă să schimbe regulile jocului în care fiecare își administrează singur şi decide şi răspunde pentru prezenta lui in Matrix”.
Pavel Smantana: De ce li se permite să facă afaceri în România fără a avea un birou, call center şi a plăti taxe în România? Propagp ideile neo-marxiste si blochează FĂRĂ ANUNŢ, FĂRĂ  A AVEA DREPT DE REPLICÎ ŞI FĂRĂ JUSTIFICARE pe cei ce nu au aceeași viziune  neo. Un altfel de comunism agresiv!”.