Un milionar din Cluj a cumpărat cea mai cunoscută stațiune de ape termale din Transilvania, Vată Băi. Un loc recunoscut pentru calitățile sale terapeutice, închis timp de un deceniu, a căpătat o nouă dimensiune, modernă și atrăgătoare. Cine este cel care investit câteva milioane de euro în locul din care însuși Carol II lua apă pentru tratatment.
Această afacere a fost realizată de Clever Media Network, o companie care deține, printre altele, postul de televiziune PRIMA TV. Grupul Clever este unul dintre cei mai importanți jucători din piața media românească, având în portofoliu mai multe canale TV și site-uri.
Acționarul majoritar al Clever Media Network este Gheorghe Adrian Tomșa, care deține 90% din acțiuni, iar Nicoara Maria deține 10%. Conform unor surse, Tomșa ar fi asociat cu misteriosul Zoltan Teszari, patronul Digi, care astfel ar putea controla alte canale de știri și sport.
“Adrian Tomşa este patronul Clever Media, companie care deţine posturile Look, Prima TV, Agro TV şi Profit TV. În 2019, omul de afaceri a preluat Prima TV de la Cristi Burci, plătind 5 milioane de euro pentru postul tv.”, scria Fanatik, când comenta posibila preluare a echipei de fotbal Dinamo de către același investitor.
Adrian Tomșa a preluat Prima TV
Complexul de agrement va fi deschis sâmbătă, 22 iulie fiind de așteptat ca mulți oameni să vină la el, cu atât mai mult cu cât în zona Clujului nu se fac astfel de investiții în turismul de masă. Persoanele cazate în Complexul Vața Băi vor plăti 30 de lei pe weekend pentru acces la ștrand, în timp ce clienții din afara complexului vor plăti 60 de lei. În timpul săptămânii, tarifele vor fi de 25 de lei pentru cei cazați și 50 de lei pentru cei din afara zonei.
Tariful de intrare la ștrand va asigura accesul la 5 bazine: un bazin semi-olimpic cu apă încălzită, un bazin de relaxare cu șezlonguri și hidromasaj, 2 bazine cu apă termală Vața Băi și un bazin cu apă sărată.
”Tariful de intrare la ștrand include:
acces la 5 bazine: un bazin semi-olimpic cu apă încălzită, un bazin de relaxare cu șezlonguri și hidromasaj, 2 bazine cu apă termală Vața Băi și un bazin cu apă sărată;
acces la următoarele facilități: saună uscată, biliard, ping-pong, teren de volei, loc de joacă pentru copii, teren de fotbal, bar&grill, sală de mese cu aer condiționat, șezlong, umbrelă, vestiar” arată organizatorii”, spun cei de la Complex.
Apele termale de la Vața de Jos sunt recunoscute de sute de ani pentru proprietățile lor terapeutice. "Vața de Jos este atestată sub denumirea de Wattya în anul 1439 într-un act al regelui Albert, care dăruiește ținutul despotului sârb Gheorghe Brancovici pentru sprijinul acordat în luptele cu turcii. Apele termale minerale de aici sunt cunoscute de sute de ani pentru efectele lor terapeutice. La începutul secolului al XX-lea, regele Carol al II-lea călătorea adesea de la castelul sau din Săvârșin pentru a se trata cu apa de la Vața, pe un drum care se numește Drumul Regelui. Baza de tratament actuală a fost folosită până în 2010 exclusiv ca centru de refacere pentru militarii români", anunța site-ul dedicat stațiunilor balneare
Complexul Vața Băi se află în depresiunea Zarandului, pe valea Crișului Alb, într-un peisaj de dealuri înalte și ape curative, scrie Știri de Cluj. Complexul Vața Băi găzduiește 3 hoteluri, 2 restaurante, un bar cu terasă, ștrand, centru de sănătate și mai multe terenuri de sport, toate încorporate într-un frumos parc dendrologic cu o vechime de peste 100 de ani.