Tutunul ar putea ucide un miliard de persoane din toată lumea în acest secol, în lipsa unor măsuri ale autorităţilor de a reduce consumul, arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dat publicităţii săptămâna aceasta.
„Tutunul a ucis 100 de milioane de persoane în secolul al XX-lea şi ar mai putea face un miliard de victime în secolul al XXI-lea. Dacă nu se va lua nicio măsură, peste opt milioane de persoane îşi vor pierde viaţa în fiecare an, iar 80% dintre cazuri se vor înregistra în ţările aflate în curs de dezvoltare“, se arată în „Raportul despre epidemia mondială de tabagism“, prezentat de directorul general OMS într-o conferinţă de presă la New York şi de primarul oraşului.
Studiul citat de AFP furnizează statistici despre consumul de tutun şi măsurile luate pentru a-l reduce în ţări care reprezintă 99% din populaţia mondială şi recomandă o strategie în şase paşi intitulată „MPOWER“.
Strategia include monitorizarea consumului de tutun în toate ţările şi politici de prevenire, protecţia populaţiei faţă de fumul de ţigară, programe care să-i ajute pe cei care doresc să renunţe la tutun, o mai bună informare despre efectele nocive ale tutunului, interzicerea promovării acestuia şi creşterea taxei la ţigări. „Cele şase linii de acţiune trebuie să fie acceptate de fiecare stat şi, puse în aplicare împreună, ar putea oferi cea mai bună şansă de a opri această epidemie“, a declarat Margaret Chan, directorul general OMS.
Potrivit primarului oraşului New York, raportul este revoluţionar. „Pentru prima dată, lumea va dispune de un plan riguros pentru stoparea epidemiei de tabagism şi de statistici solide pentru ca fiecare persoană care renunţă la tutun să fie responsabilizată“, a afirmat primarul oraşului New York, Michael Bloomberg.
Peste două treimi dintre fumă- tori provin din zece ţări: China (30% din totalul fumătorilor), India (10%), Indonezia, Rusia, SUA, Japonia, Brazilia, Bangladesh, Germania şi Turcia.
Doar 5% din populaţia mondială este protejată de legi naţionale antitutun eficiente, mai arată raportul.