Dintr-o problemă de săntătate publică, fumatul a deveni o epidemie, mai mult de 1 miliard de persoane fumând zilnic în toata lumea. Un program al Ministerului Sănătaţii îi ajută pe cei care vor renunţe la viciu.
Deşi în România, în ultimii ani numărul fumătorilor, în general, este în scădere, creşte numărul femeilor care se apucă de fumat. Astfel, în ultimii 20 de ani numarul fumătoarelor aproape s-a dublat. Dacă în 1989 fumau 11,3% dintre femeile adulte, în 2009 "apelau" zilnic la tigară 21,9% dintre ele. Mai mult, peste 55% dintre femeile fumatoare au intre 15 si 34 de ani, fiind la vârsta fertilă.
Risc mai mare de boli de inimă la fumătoare
În plus, un studiu recent publict în prestigioasa revistă "The Lancet" arată că femeile fumătoare prezintă un risc mai mare de a se îmbolnăvi de inimă. Studiul realizat de de Dr. Rachel R Huxley de la Universitatea din Minnesota, Minneapolis, USA, Divizia de Epidemiologie şi de Dr. Mark Woodward de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore,USA, publicat în luna august on line de către "The Lancet" şi în care au fost incluşi peste 4 milioane de fumători (bărbaţi şi femei), demonstrează că femeile sunt cu 25% mai predispuse să dezvolte afecţiuni coronariere în comparaţie cu bărbaţii .
"Nicotina acţionează direct asupra inimii, crescând frecvenţa cardiacă, dar şi asupra vaselor de sânge, producând vasoconstricţie care se traduce prin creşterea tensiunii arteriale. Prin urmare, cu fiecare fum «tras» din ţigară, inima se contractă mai puternic, mai des, după care urmează o perioadă de acalmie, până la următoarea ţigară - când procesul se reia. Mai mult, cordul este forţat să muncească în condiţii improprii de furnizare a energiei necesare contracţiei: cantitatea de oxigen din sânge este redusă ca urmare a inhalării de monoxid de carbon din fumul de tutun. Este uşor de înţeles, aşadar, de ce inima cedează mai repede , explică medicul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional Stop Fumat. "Femeile încep să fumeze mai târziu decât bărbaţii, însă renunţă mai greu" Este de mult timp dovedit că femeile fumătoare sunt mai predispuse la cancer pulmonar decât bărbaţii, ele dezvoltând această boală după un consum mai mic de tutun şi au risc mai mare de a face forma cea mai severă a cancerului pulmonar. Una din explicaţii este că femeile folosesc mai frecvent ţigările de tip "slim, low-tar, lights" care favorizează fumatul "compensator" - inhalarea mai profundă sau mai frecventă pentru a-şi asigura "doza" de nicotină.
"Dependenţa de fumat este o boală cronică şi trebuie tratată în consecinţă. Practic, o persoană care fumează mai mult de 10 ţigarete pe zi, este dependentă de nicotină. Femeile încep să fumeze mai târziu decât bărbaţii însă renunţă mai greu. De altfel, studiile arată că rata de succes a renunţării la fumat este mai mare în cazul bărbaţilor. Motivele sunt atât de ordin biologic cât si psihologic" a declarat medicul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional Stop Fumat. Cum găsiţi medicii care vă pot ajuta să renunţaţi la ţigări Cei care vor să încerce să renunţe la fumat se pot înscrie în programele oferite de Ministerul Sănătaţii prin programul "Stop Fumat". Acesta include: consiliere privind renunţarea la fumat, linia telefonică cu apel gratuit şi accesul la medicamente gratuite. Pentru a intra în program, pacienţii trebuie să sune la Tel Verde: 0800 878 673 (apelabil gratuit doar din Romtelecom) sau la 021 3356920, ori să acceseze pagina de internet a programului pentru a afla unde se află cel mai apropiat medic specialist. Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul: www.stopfumat.eu Cei care locuiesc în Bucureşti şi vor să renunţe la ţigări, poate veni în fiecare miercuri, la ora 15.30 la Institutul "Marius Nasta", la grupul de informare, pentru a afla detalii despre tratament şi consilierea psihologică. Aici i se oferă explicaţii şi răspunsuri la întrebări. "Tratamentul dureză între 2 şi 3 luni. Pacientul vine din 2 în 2 săptămâni pentru a-i fi evaluată starea generală şi eventualele simptome de sevraj şi pentru a-şi primi tratamentul. Cu cât pacientul a fost mai hotărât să renunţe la fumat, a îndeplinit recomandările psihologului şi a urmat corect tratamentul prescris de medic, cu atât şansele de a rămâne nefumator sunt mai mari", mai explică medicul Magdalena Ciobanu.