Mai multe comune s-au ales cu MiG-uri pe post de statui. Gândurile primarilor în ceea ce priveşte avioanele de luptă zboară între cultul eroilor şi vise turistice.
Ministerul Apărării a hotărât: zece avioane MiG şi IAR ce trebuiau să fie casate urmează să devină statui prin parcuri, intersecţii sau să marcheze existenţa unor foste şi actuale unităţi militare prin localităţi din ţară. Două avioane vor ajunge chiar în curtea unor biserici de prin Moldova. Șase dintre localităţile care se vor împodobi cu avioane de luptă sunt comune.
Primarii din aceste sate se luptă să demonstreze că amplasarea unor avioane de luptă e cel puţin la fel de necesară ca iluminatul public sau canalizarea. Unii spun că MiG-urile sunt simboluri ale unor aeroporturi militare din apropiere. Alţii au gânduri mari şi speră ca avioanele să devină puncte de atracţie turistică printre uliţe, măcar bune ca decor pentru pozele de la nunţi sau botezuri. Aterizare la Balaci Chiar lângă dispensarul comunal. La intersecţia dintre DJ 703 ci DN 75A, cum mergi spre Siliştea-Gumeşti, satul lui Ilie Moromete. Aici se gândește un alt Ilie (Calotă, primar din comuna Balaci, Teleorman) să "planteze", falnic, cu botul îndreptat spre o gospodărie aflată în intersecţie, ocolind cu aripile stâlpii de înaltă tensiune, un avion de vânătoare MiG-21, dezafectat.
Alături de MiG va sta o casă din vechiul ansamblu boieresc din localitate, golită de orice perete de rezistenţă, invadată de bălării, prin care se joacă copiii. Pe şosea va trece, destul de des, câte o căruţă, cum e cea în care încearcă acum să se suie, bombănind, o bătrână cam ameţită, venită aici din satul vecin, Tecuci (fără vreo legătură cu oraşul cu acelaşi nume). Cadou din satul lui Marin Preda
Toată povestea a început acum şapte-opt luni, în urma unui telefon primit de la primarul comunei vecine, Siliştea-Gumeşti. Celebra localitate a lui Marin Preda şi a Moromeţilor săi ceda aparatul de zbor către comuna Balaci. Primarul de acolo n-a putut convinge consilierii – adversari politici - că proiectul merită votat, deşi, în trecut, aici era o unitate militară de aviaţie.
"La Siliştea sunt prea mulţi din prea multe partide în consiliul lor local. Ei niciodată nu se înţeleg, e exact ca în Moromeţii. Aşa că au fost contra şi la MiG. Au fost întrebați iniţial de Ministerul Apărării dacă nu vor avion, că pe raza comunei Siliştea-Gumeşti se afla aeroportul şi unitatea militară, care s-a închis de mult, de acum vreo 30 de ani. Aeroportul se numea însă Balaci, e între cele două comune. Aşa că domnul primar ni l-a lăsat nouă. Mi-a demonstrat într-adevăr că e un prieten adevărat! Noi am votat rapid în consiliul local şi gata! Acum trebuie să identificăm unde am putea să-l amplasăm, de preferabil în centrul comunei", explică Ilie Calotă.
"La cât sunt de săraci şi necăjiţi"
După scurte deliberări, bălăcenii s-au gândit că intersecţia centrală e un loc destul de onorabil pentru un fost avion de vânătoare. Cu sau fără fostă unitate militară în zonă, primarul speră mai degrabă că aparatul, plasat strategic lângă o fântână deja construită, va atrage turişti prin pustietea din zonă. A văzut el că, de când a apărut colţişorul cu fântâna de la intersecţie, se mai opresc localnicii. Mai râd, mai schimbă o vorbă, mai fac poze la nunţi şi botezuri.
"La cât sunt de săraci şi necăjiţi, orice le dai e bun!", zice trist Ilie Calotă. Tocmai ce dezbătea cu nişte consilieri că s-ar putea să fie nevoiţi să mai taie câteva ore din timpul alocat iluminatului public. Pe lângă cele două ore deja tăiate de pe acum. Pur şi simplu bugetul alocat nu-i mai ajunge nici de asta, spune Calotă. Şi totuşi planuri apar.
"Am vrea să ne dezvoltăm turistic! Că pe toată partea asta, de la Salcia, Dideşti, sunt personalităţi, de aici e Nicolae Pişculescu, Zaharia Stancu, Gala Galaction, Bălăceanu-Stolnici – chiar aici la Balaci. Dar din păcate încă nu ne-am făcut cunoscuţi. Chiar n-am ieşit cu nimic în evidenţă! În comparaţie cu zona Moldova, unde orice bisericuţă e folosită în turism. De asta eu sper ca MiG-ul să fie totuşi un punct de atracţie. Cel puţin pentru cei din jurul judeţului Teleorman", zice Ilie Calotă. Să facă "la copii" E drept, discuţii au fost în jurul ideii, asta e clar. Unii au strâmbat din nas, au zis că ar fi multe altele de făcut prin sat. Poate să refacă biserica din localitate, de exemplu, veche de 400 de ani. Sau să pună în practică un plan mai vechi, de a-l convinge pe Constantin Bălăceanu-Stolnici – ai cărui strămoşi se trag din zonă – să le dea voie să pună blazonul familiei pe stema localităţii. Demers eşuat până în prezent, clatină din cap Ilie Calotă.
Şi apoi, dacă vorbeşte lumea? Dacă se întreabă la ce bun un simbol aviatic într-un sat care trăieşte din agricultură şi prin care n-a păşit picior de pilot militar? De fapt, la o analiză mai atentă, proiectul nu pare să aibă opozanţi. Unii ar spune că bălăceanul de rând s-ar putea trezi chiar şi cu MiG-uri încă în funcțiune peste sat, în urma unei invazii, şi nici atunci nu s-ar creiona vreo opinie clară privind acest aspect.
Pe săteanul Ioan Ailiei nu-l prea interesează toate astea. Stă pe jos, lângă drum, măsoară cu privirea cât e uliţa de mare, de peste un sfert de ceas. Cu un fes îndesat pe ochi, schimbă plictisite amabilităţi cu un băiat mai tinerel. Spune că a auzit de MiG-ul sătesc, dar că n-are el ce să facă. Primarul ştie ce are de făcut, să pună unde-o vrea ce vrea, el e pensionar, nu se bagă. La "ăştia micii" le-ar plăcea probabil, că pot să facă poze cu avionul, să se joace, să se urce pe el. Pentru el au cam intrat zilele în sac lasă să se înţeleagă săteanul. "Să facă la copiii ăştia. Pentru mine nu e mare chestie, că am circulat cu avionul. Nu din ăsta de luptă, dar de ăla de oameni. Am fost la nişte rude", încheie, scurt, Ioan. Ţinând cont că e şi gratis Baza militară a dispărut de acum 30-40 de ani. Prin sat a existat un singur om care a avut de fapt vreo legătură cu avioanele. I se zicea Gheorghe, nu era pilot, a lucrat ca plutonier major la bază. Dar – repetă primarul Ilie Calotă – cu sau fără eroi militari prin sat, "la cât de bătuţi de soartă suntem în zona asta, orice e bun". Chiar şi un MiG. "Orice schimbare. Ţinând cont că e şi gratis! Că dacă dam bani, dacă investeam ceva era cu totul şi cu totul altceva", zice Ilie Calotă.
Oricum bani nu are. Spune că la alocarea sumelor pentru bugetul local, a ieşit cu peste două miliarde în minus. I-ar fi confundat unii de la centru cu un sat ceva mai înstărit.
În mod misterios, Balaciul a încăput în statistici ca a şasea cea mai bogată comună din judeţ. Ilie Calotă, fost asistent veterinar, actualmente primar de sat, s-a tot uitat, fără succes, să vadă unde e bogăţia asta. Crede că MiG-ul ar aduce publicitate localităţii. Modele de urmat ar fi, zice primarul. A trecut adesea când era student la Craiova prin faţa unui restaurant cu avion pe post de statuie alături. "Mereu era plin!", zice încântat Calotă. Aveai nevoie de rezervare ca să mănânci sub aripile bine pironite în pământ ale aparatului de terasă.
PLANURI
Un monument cu aripi stă să apară la Deveselu, Olt
La Deveselu, Olt - dacă totul decurge cum speră ultimii piloţi militari rezervişti rămaşi în zonă de la fosta bază aviatică de aici, intrată în conservare din 2002 – va fi "ridicat" un alt MiG-21. De data asta pe un soclu înalt de vreo doi metri, undeva mai dosit de ochii curioşilor. Cât să-l admire mai degrabă piloţii, decât curioşii, pentru că va fi amplasat în faţa blocului din cartierul destinat cândva numai militarilor din comună. Primarul spune că locaţia urmează totuşi să fie discutată.
Cert e că MiG-ul nu va servi unor idei turistice, ci va alimenta cultul eroilor, printr-un monument ridicat mai mult cu forţe proprii de rezerviştii de la fosta unitate de elită, sătui să aştepte ca Ministerul Apărării să marcheze cu ceva că acolo au trăit şi trăiesc cadre militare.
Două tunuri şi un avion
Gheorghe Beciu, primarul din Deveselu, spune că ideea a venit, printre altele, și la insistenţele comandorului Nicolae Jianu, dispărut anul trecut în urma accidentului de la Tuzla. Jianu a lucrat la Deveselu. "Un adevărat om al dialogului", după cum îl descrie primarul. El şi colegii lui au cerut ca MiG-ul să le fie adus în faţa blocului.
Primăria a făcut cereri, zice Beciu, încă din 2006, pentru două tunuri şi un MiG, bune de un monument. Tunurile le-au primit, stau la şosea, lângă un monument din marmură, de pe a cărui faţadă un cetăţean nervos a smuls cu ceva timp în urmă bucata pe care erau înscrise numele primarului şi a consilierilor locali. Avionul MiG s-a lăsat aşteptat până acum.
După ce ştirea a plasat Deveselu printre fericitele câştigătoare ale unor MiG-uri rurale, foarte mulţi primari care au monumente în zonă au pus mâna pe telefon să-l întrebe pe Beciu: "Mă, cum ai procedat?". Le-a zis: "Foarte greu, ca procedură! Asta le-am zis. Aştepţi un an, doi, trei. Vor şi ei acuma să ia avion. Noi o să fim singurii din zona de Sud din Olt care o să avem MiG", se laudă primarul. Bine, mai e unul la Coloneşti, mai la nord. Dar Beciu sugerează că primarul de acolo l-a cerut doar dintr-un straniu spirit de concurenţă.
Un vis cu NATO
Și aici au mai fost săteni care au comentat: de ce să aduci MiG-uri când nu ai calanizare, de exemplu? Chestiuni "minore" din astea. Beciu le-a zis, rupt cumva din filme cu generali ţinând discursuri în faţa trupelor: "E vorba că trebuie să gândim, pentru urmaşii urmaşilor noştri că cei care sunt trecuţi acolo au murit în război, care au murit pentru ţară, indiferent pentru cine! Că îl întrebai pe unul din timpul primului război mondial "De ce lupţi, mă?". El zicea "M-a trimis ţara". Poate cel mai frumos răspuns era!".
Când aeroportul militar de aici a intrat în conservare, prin 2002, peste funcţionarii de la primăria Deveselu s-au lăsat fiori. Banii pulsau dinspre unitatea militară către comuna care din agricultură nu prea câştigă. Beciu s-a întâlnit chiar şi cu un ataşat miltar american, adus să vadă baza. Avea mari speranţe.
"Că noi ne gândeam să fie aici o bază militară NATO. Dom’le, o bază militară NATO înseamnă o mină de aur pentru o comună. De la infrastructură, la ocuparea forţei de muncă", spune primarul. Dar nu s-a putut. La bază erau cel puţin 200 de militari din comună. Erau şi destui piloţi, au plecat care încotro. În "cartierul MapN", la blocuri, mai e acum doar o mână de rezervişti.
IDEILE UNUI PILOT
De ce mai cade uneori din cer MiG-ul
"Pe noi avionul nu ne costă nimic. Şi atâta vreme cât noi, militarii, ne plătim impozitele către primăria aceasta şi în afară de faptul că ne dă iluminatul public, altceva noi n-am cerut de la ei. Ei au problemele lor acolo şi ar trebui să se bucure că încă mai iau nişte bani din impozitele salariilor celor care au lucrat la unitate", spune fostul pilot de MiG. "Ia-l dracu şi gata!"
La trei metri înălţime, ridicat pe un soclu plătit mai mult din buzunarele rezerviştilor, undeva mai ascuns, în faţa blocurilor lor. Cam aşa vrea Valerică Jumugă să fie instalat avionul. "Vorba aia: cine vrea să admire un simbol, se duce la el!". În plus, la locaţia aleasă este şi fosta casă a armatei. "Pe care au dat-o şi care acum este sediul clubului de fotbal Avântul-Prăbuşirea-Caracal, dracu să-i pieptene!", spune pilotul.
Valerică e printre rezerviştii care au insistat pe lângă primărie să aducă avionul în localitate. Au auzit că se casează avioane din unitate şi au cerut, ferm, să primească şi ei unul. "De cel puţin trei ani ne-am chinuit să-l luăm! De ce? De fapt şi de drept cineva pierde nişte bani aşa! Că în momentul în care le duci să le casezi, se adună din ele titan, metale rare şi o grămadă de chestii de genul ăsta. Deci cineva are tot interesul să le ia. Până la urmă am ajuns la şmecherul ăsta care este cu firma asta care le adună şi le casează şi i-am zis: «Bă, nene, nu înţelegi că vrem şi noi numai unul!». «Ia-l dracu şi gata, da să aveţi aprobările! »", povesteşte pilotul.
De ce cade MiG-ul
17 ani a zburat Valerică pe MiG-21. Spune că unitatea Deveselu a fost "portdrapelul misiunilor romîneşti din cadrul tratatului de la Varşovia". Se mândreşte cu toţi colegii care au participat, în comunism, la misiuni în poligoanele rusești din regiunea Astrahan. Acolo misiunile erau „destul de complexe”, toate executate pe MiG-uri, aceleaşi care acum apar la ştiri doar când mai cad din cer, luând vieţi. Sau când se vorbeşte de înlocuirea lor cu F16 americane. Valerică Jumugă e drastic când e vorba de afacerea asta.
"F16 pe care vor să ni-l bage pe gât «băieţii deştepţi» de acum este o epavă ca şi asta pe care o călărim încă. Vorbim despre un F16 care nu are de fapt decât carapacea pe care o ştim, dar cu deosebiri pe care le văd cei avizaţi. În ceea ce priveşte sistemul de avionică, de ducere al luptei, sistemele radio, F16 fabricat în 1980 pe care vrea Băsescu să le aducă necesită acelaşi lucru pe care l-a necesitat MiG 21, adică transformarea în Lancer. Ori se dau bani grei pe acele epave, pe care apoi trebuie să le resusciteze pe nu ştiu unde dracului, vai de mama lor, şi apoi să vină iar şmecherii şi zic că trebuie să schimbe «ochelarii», de exemplu, pe bani foarte mulţi", spune pilotul.
E bun şi MiG-ul, e o lege nescrisă între piloţi să nu-şi înjure aparatul. E drept, mai cade, o recunoaşte pilotul. Cade din "două aspecte". Unu: "Este un avion foarte-foarte greu de pilotat, dar ajungi să te simţi mult prea comod în el". Şi doi: "dimpotrivă, te simţi prea timorat când îl pilotezi", spune Valerică. Dorul de zbor
Fostul pilot se descrie ca "ponderat". Nu s-a trezit cu avionul în situaţii extreme. De când baza e în conservare, ceva totuşi îl frământă, îl enervează şi-l aduce în stări pe care nu ar fi bine să le simtă un pilot dacă s-ar afla la manșă.
"Am ajuns în situaţia ca la 47 de ani să fiu pensionar de trei ani. Nu este vina mea!”, strigă Jumugă. „Nu eu am cerut să plec din armată! Nu eu am cerut să cobor din avion! Dacă eram un pifan din ăla care şi-a tocit picioarele până la genunchi prin poligonul Cincu alergînd cu macii pe acolo sau mai ştiu eu ce poate că m-aş fi săturat. Dar să-i rupi unui om aripile după ce l-ai învăţat să zboare mi se pare o crimă de lezmajestate".
Spune că aici, "la blocuri", mai este el şi încă cinci ca el care să ceară avioane pe post de monumente la Deveselu. Ceilalți s-au tot împrăștiat. Dar nu, nu i se pare că e o dramă. "Totul are un sfârşit, până la urmă cobori din tren", spune mai degrabă pilotul. Greu e mai degrabă să stai atât de mult cu picioarele pe pământ. S-a lăsat de fumat acum 14 ani, de zbor acum trei ani – țigară n-ar mai fuma nici bătut, dar pentru zbor ar face orice doar să mai „urce” o dată.
Între piloţi există şi o glumă legată de zborul cu MiG-ul, spune Valerică Jumugă. Că e ca sexul cu o leoaică. La mijloc e foarte multă teamă şi la final foarte multă satisfacţie.