Un meteorit care a aterizat pe planeta noastră în urmă cu aproximativ 4.000 de ani va cădea din nou pe Pământ vineri, 27 februarie, anunţă Agenţia Spaţială Europene (ESA).
Micul fragment de rocă, de câţiva centimetri mărime, care a fost găsit în Argentina, în Campo del Cielo. Recent acesta a fost retrimis în Cosmos, la bordul unei nave de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Acum, meteoritul se întoarce pe Terra de pe ISS, cu un vehicul ce se va dezintegra în spaţiu, transmite Agerpres, citând El Pais.
Meteoritul a avut o istorie interesantă. Este posibil să provină dintr-o ploaie de meteoriţi, ca parte a unei roci de peste 100 de tone, care, după o lungă călătorie prin spaţiul cosmic, s-a sfărâmat la intratrea în atmosfera terestră şi la ciocnirea cu solul.
O artistă germană, Katie Paterson, a avut ideea de a folosi mica rocă pentru un proiect inedit. A făcut un mulaj al meteoritului, după care a topit fragmentul de rocă la 1.700 de grade Celsius, a studiat compoziţia acestuia şi apoi l-a lăsat să se solidifice în forma avută iniţial.
Cu ajutorul navei ATV Georges Lemaitre meteoritul a fost trimis pe ISS, unde cosmonauţii l-au folosit ca obiect de artă. Nu înainte însă ca specialiştii să examineze atent roca pentru a se asigura că nu va afecta sănătatea membrilor echipajului. S-a constat că nu emana gaze, dar oxidul de la suprafaţă şi o muchie ascuţită au reprezentat motive de preocupare. În final, s-a decis acoperirea fragmentului de meteorit cu un strat protector de răşină sintetică.
După ce va ajunge din nou pe Terra, "într-o zi, poate că va fi descoperit din nou, în nisipul unui deşert, sau poate se va dezintegra în mare. Este un proces ciclic", a explicat Katie Paterson.