Banii pentru ar trebui să provină din colectarea, anuală, a unei contribuții de 5% din veniturile realizate de companiile de cablu, precum şi din taxele percepute de CNA pentru eliberarea licențelor audiovizuale,
Valentin Jucan, membru CNA, propune printr-o scrisoare deschisă instituirea, prin lege, a unui „fond audiovizual” ce ar trebui să ajungă la primele 10 posturi declarate libere la retransmisie. Solicitarea se adresează atât președintelui Klaus Iohannis, cât și premierului Victor Ponta, prin care propune un proiect de ordonanță de urgență. „Fondul audiovizual” ar trebui să aibăca scop „revenirea la normalitate, decență, respect pentru public, iar taxele și impozitele pe care acestea le datorează statului vor putea fi achitate”, a precizat Valentin Jucan.
Banii pentru „fondul audiovizual” ar trebui să provină din „colectarea, anuală, a unei contribuții de 5% din veniturile realizate de distribuitorii care retransmit servicii de programe (companii de cablu – n.r.) de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice, precum şi din taxele percepute de Consiliu pentru eliberarea licențelor audiovizuale, prelungirea valabilității licențelor audiovizuale şi eliberarea avizelor de retransmisie.”, potrivit proiectului de ordonanță de urgență.
Primele posturi declarate libere la retransmisie în 2015 sunt Antena 1, Kanal D, Antena 3, Romania Tv, Prima TV, Național TV, B1 TV, Realitatea TV, Antena Stars și Digi24.
Scrisoarea integral:
”Stimați domni,
Am convingerea că aveți toate datele referitoare la situația financiară în care se află majoritatea televiziunilor importante din România, fie ele generaliste sau axate pe știri și dezbateri. Din punct de vedere legislativ sau a politicilor fiscale, dezvoltarea audiovizualului din România nu a beneficiat niciodată de sprijinul necesar din partea Executivului sau a Legislativului. Această lipsă de viziune și de reacție la aglomerarea spațiului în care televiziunile își desfășoară activitatea ne poziționează acum în situația de a constata incapacitatea acestora de a mai funcționa în spiritul a ceea ce înseamnă presă independentă.
Piața de publicitate suferă transformări majore, o parte importantă fiind transferată în mediul on-line. Veniturile televiziunilor sunt tot mai mici iar goana după rating/venituri creează programe care exhibă lipsa de moralitate și decență. Informarea corectă a publicului este, de prea mult timp, o normă aplicată în funcție de disponibilitatea „sursei” de finanțare a postului de televiziune.
Insolvența și falimentul unor televiziuni importante nu pot fi abordate precum ieșirea de pe piață a unor firme nesemnificative.
Consider că, deja, timpul se scurge în defavoarea posturilor de televiziune, existând riscul să ajungem în situația unui colaps audiovizual, încununat și de un faliment al postului public de televiziune – TVR. În aceste condiții, proiectele majore ale României și dezbaterile publice necesare pentru consolidarea conștiinței colective în legătură cu reformarea statului vor fi fundamental afectate. În calitate de garant al interesului public, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, vă propun un prim pas în sprijinul televiziunilor din România, înainte ca acestea să dispară sau să își piardă definitiv încrederea publicului. Proiectul de Ordonanță de urgență pe care îl supun atenției domniilor voastre reprezintă sprijinul așteptat de televiziuni.
Pentru alinierea României la normele Uniunii Europene, în sprijinul programului de trecere a televiziunilor la digitalizare, Guvernul va adopta o Ordonanță în care textul pe care vi-l propun poate fi inclus.
Dumneavoastră, domnule Prim-ministru, puteți face primul pas spre salvarea televiziunilor.
Cu siguranță acestea vor reveni la normalitate, decență, respect pentru public, iar taxele și impozitele pe care acestea le datorează statului vor putea fi achitate.
Valentin-Alexandru JUCAN
MEMBRU ÎN CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI PROIECT”