“Pacientul”, o femelă de cangur în vârstă de doi ani, a venit direct din grădina zoologică a unui milionar din Ucraina, zona Cernăuți.
Veterinarul sucevean Gabriel Gașpar a ajuns să-l cunoască pe afaceristul ucrainean, după ce acesta l-a chemat să-i trateze mai mulți cai. De data asta, însă, cangurul i-a dat mari bătăi de cap.
„A fost o operaţie dificilă în primul rând din punct de vedere al anesteziei, pentru că e un animal ierbivor şi are o frecvenţă mare a bătăilor inimii. În plus, am învăţat anatomia cangurului, pentru că la şcoală ni s-a explicat despre anatomia animalelor care se găsesc pe la noi, cum ar fi vaca, căţelul sau pisica şi nu despre animale cu trei degete care sar, cum este cangurul”, povestește medicul veterinar.
Ce a pățit cangurul
Cangurul se numește Ru, este de dimeniuni mici, din categoria cangurilor de stânca, și a ajuns pe masa de operație a doctorului Gabriel Gașpar după un incident petrecut luna trecută, când și-a prins piciorul într-un gard de sârmă și, în încercarea de a scăpa, și-a provocat leziuni urâte care, deși tratate la Cernuți, tot nu s-au vindecat integral.
Așa că, după ce au făcut rost de toate actele necesare, Ru a fost adus în România, la cabinetul din Suceava al doctorului Gașpar.
L-au dus la RMN
Ru a fost dus și la investigații la RMN pentru a se stabili cu exactitate de ce nu se poate deplasa cum trebuie. „Din punct de vedere chirurgical acest deget (n.a. - echivalentul degetului mic al omului) va fi extras pentru că are oase foarte mici şi o fixare a lor nu se poate face. Dacă ar fi fost om îi spuneai, domnule ţi-am pus o tijă subţirică şi trei săptămâni nu mişti degetul, dar aşa nu putem spune domnule cangur trei săptămâni nu mişcaţi degetul că se rupe”, a arătat Gabriel Gaşpar. Operația fost zilele trecute, iar micul cangur e în afara oricărui pericol.
Ru s-a împrietenit cu veterinarul, mai ales că primește iarbă cosită și ca, desert, semințe puse la înmuiat. „Poate să nu bea apă între 4 şi 6 săptămâni, în schimb rumegă timp de 8 ore pe zi”, zâmbește Gabriel Gaşpar.