Dăunăzi, am avut tristul prilej să văd într'un sat alăturat, în casa unui gospodar român, trei copii frumoşi, zăcând de scarlatină.
Primarul şi jandarmul mi-au spus că mai sunt încă în acel sat atari bolnavi, ba ceva mai mult, satele învecinate sunt mai bântuite de boli, scria în Cultura Poporului de dumincă 14 februarie 1926, care apărea la Cluj.
Iată ce îndemna, mai departe, articolul semnat Dr. Apostol:
Cum socot că scarlatină, e una din bolile cele mai primejdioase, cum e vremea ei acu, m'am hotărît a vă scrie despre ea.
Scarlatina sau coriul cu gâlci, cum îi zice mulţimea, e o boală lipicioasă (molipsitoare) a cărei sămânţă (microb), învăţaţii cu toate străduinţele, nu au putut-o afla.
E o boala de care zac mai ales copiii. Boala se ia delà copil la copil repede, tocmai când nu te gândeşti, când el se simte mai bine, cere de mâncare şi încă multă că-i e foame, şi când doar o pârdalnică de jupuitură a pielei, nişte tărâţe te fac să te mai freci.
Ei, tocmai aşa e mai primejdios, jupuiturile, ' târâtele acelea, duc boala mai departe. E bine să cunoaşteţi, dacă nu cu deamănuntul semnele de căpetenie ale boalei.
Boala începe cu fierbinţeală, dureri în gât şi gâlci.
Bolnavul suflă greu, nu după multă vreme, după ce a clocit în trupu-i sămânţa boalei, ii apare coriul, spuzeala pe piele.
Păcat strigător la cer faceţi că ascundeţi bolnavul şi nu-1 arătaţi doftorului (medicului). La vre-o trei zile, se jupoaie, în timpul acesta corpul a trecut şi părinţii şi cei din juru-i cred că-i vindecat.
Amară înşelăciune!
Părinţii dau de mâncare acrituri, pâine mai ales şi copilul se umflă şi nu arareori dă ortu popii. Scarlatină e o boală grea, loveşte inima şi rinichiul de lasă, dacă scapă respectivul cu viaţă, urme adânci cari
totdeauna îi ameninţă sănătatea şi zilele.
— „Bine, bine, domnule medic, ne spui lucruri bune, dar mai cu folos spune-ne cum să ne apărăm de molime”, mă întrebă mai dăunăzi un sătean tânăr desgheţat.
Apoi că acesta e şi gândul meu, deaceea mă grăbesc să vă scriu pe scurt şi luminat ca să puteţi ţine minte, sfaturile de apărarea sănătăţii voastre.
- Oridecâte ori auziţi sau ştiţi că într'o casă zace un copil bolnav de gâlci, să bănuiţi o boală primejdioasă, nu intraţi în casa aceia. Anunţaţi de boală la Primărie, pe preot, pe învăţător, jandarm, agent sanitar sau un medic. Pe cine găsiţi întâi. E o datorie a voastră de om şi bun creştin.
- Când e molimă în sat, nu lăsaţi copiii pe uliţi şi maidane. Îmbrăcaţi-i bine, învăţaţi-i să-şi spele bine mâinile, întrebaţi-i în fiecare zi dacă nu-i doare gâtul, daţi-le lămâe să sugă.
Acu ce faceţi, dacă totuşi boala s'a încuibat în casa voastră?
- Ţineţi copilul în casă, la căldură.
- Daţi-i numai lapte şi ceaiuri calde. Nimic altceva.
- Nu lăsaţi vecinii să vă intre în casă, ca să nu ducă molima mai departe.
- Să nu vă împingă necuratul să vă daţi copilul pe mâinile babelor firoscoase ale satelor că vi-1 duce desigur la groapă.
Lăsaţi bazaconiile deoparte, nu vă gândiţi decât la viaţa copilului vostru, trup şi suflet din voi şi alergaţi la doftor (medic).
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric