Incident de necrezut luni la prânz la Timișoara. Un chirurg platician de 35 de ani s-a aruncat în gol de la etajul al treilea al unui bloc din Timișoara, de frică să nu fie prins în pat cu amanta de către soțul acesteia.
Bărbatul, un indian care a terminat facultatea de medicină la Timișoara și care lucrează la Clinica de Chirurgie Plastică Casa Austra din cadrul Spitalului clinic de Urgență Județean din Timișoara, Singh B., a mers luni dimineața să își viziteze iubita, o femeie în vârstă de 32 de ani, la scurt timp după ce soțul acesteia a părăsit domiciliul conjugal. În focul pasiunii, niciunul din cei doi amorezi nu se așteptau ca bărbatul încornorat să revină în scurt timp acasă. Când acesta a deschis ușa, amantul, în disperare de cauză, și-a strans hainele pe braț, a fugit cât de repede a putut și a sărit e fereastră. Căderea de la etajul al treilea i-a fost fatală. El a fost preluat de o ambulanță și dus la spitalul unde este angajat. Pe o rețea socială, medicul notează că este ”un bărbat simplu”, profund îndrăgostit de iubita lui: ”Aș muri fără ea”.
Polițiștii încearcă să stabilească cu exactitate cele întâmplate pe strada 1 Decembrie. ”Polițiștii Secției 2 Timișoara efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate
circumstanțele producerii incidentului”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.