Un martor al incendiului din Bamboo povestește CLIPELE DE GROAZĂ prin care a trecut: ”După 2 ore au ajuns pompierii la noi”

Un martor al incendiului din clubul Bamboo a transmis că după ce s-a dat alarma de incendiu și de evacuare a clubului, intrarea principală a fost blocată de mulțimea care încerca să iasă.

"Undeva la 3:27 am auzit un avertisment de evacuare din partea personalului Bamboo. Luminile s-au aprins, muzica s-a stins, toată lumea era foarte panicată, încerca să iasă spre ieșirile de urgență. Nu am înțeles ce s-a întâmplat pe moment pentru că nu auzeam decât <<evacuați, evacuați, ieșiți afară>>. Apoi la semnalul unei persoane din spate că ia clubul foc am observat ridicând privirea spre club că ieșea fum de pe sistemele de aerisiere a aerului condiționat și atunci am înțeles că este o problemă.

Am încercat să ieșim afară dar intrarea principală era aproape blocată pentru că erau extrem de multe persoane. Noi am ieșit prin spate prin locul de fumat, pe terasă în aer liber iar acolo am petrecut un interval de 2 ore în care persoane aflate sub panică și în stare de șoc s-au aruncat în lac, au încercat să escaladeze zidurile să poată scăpa. Multe lume căzuse într-o piscină care se afla acolo pe margini. După 2 ore au ajuns pompierii la noi cu două scări.

Prima dată când am văzut flăcările au fost pe acoperișul clubului, pentru că noi eram afară și de afară se vedea mai bine. A început deasupra, iar apoi jos la sală unde eram noi prezenți. Pentru că, mă gândesc, dacă incendiul era provocat de o țigară sau acele artificii care sunt însoțite de sticlele aduse la masă, nu ar fi fost de mari proporții pentru că și-ar fi dat cineva seama. Dar focul a ajuns abia mai târziu jos, am niște video și se vede că ia mai întâi foc acoperișul și abia jos", a povestit martorul pentru B1 TV.