Hakan Șukur, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria fotbalului turc, riscă să fie încarcerat, pentru că l-a criticat pe președintele Recep Erdogan, pe rețelele de socializare.
Hakan Șukur, fost internațional turc, ar putea să intre în pușcărie, pentru că a postat mai multe mesaje critice pe rețelele de socializare, la adresa președintelui Recep Erdogan. Procurorii cer 4 ani de pușcărie pentru fostul fotbalist, care a fost coleg la Galatasaray cu Gică Hagi și Gică Popescu. Șukur este o legendă a fotbalului din Turcia. El a evoluat la Galatasaray, între 1992-1995, 1995-2000 și 2003-2008 și a marcat 211 goluri, în campionat, pentru „roș-galbeni”, cu care a câștigat Cupa UEFA în 2000 și Supercupa Europei, în același an. A evoluat în 112 partide pentru națională și a punctat de 55 de ori.