După un deceniu în care a "jonglat" cu mai multe job-uri ca să se întreţină, tânărul dascăl a ajuns să fi e chemat, astăzi, în toate colţurile lumii.
Antonio Momoc (35 de ani) s-a plimbat anul trecut mai mult decât alţii într-o viaţă. Cine îl aude povestind că a vizitat numai în 2013 peste 20 de oraşe din Europa şi cinci state din America îşi închipuie probabil că trăieşte pe picior mare, însă realitatea este că face parte din cea mai prost plătită categorie de bugetari, profesorii.
"Am avut şi două job-uri ca să-mi plătesc ratele la casă"
Înalt, atletic, relaxat, cu ochelarii pe nas, Toni, cum îi spun studenţii tânărului lector universitar, are un aer intelectual, fără să facă pe inabordabilul. Sutele de tineri cărora le predă cursuri de New media, Comunicare sau Marketing politic la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Bucureşti (FJSC) îi urmăresc constant activitatea pe Facebook. Au descoperit astfel că Toni iese din tiparul lectorilor săraci, asupriţi de aşa-numiţii "dinozauri" universitari. "Nu am avut sentimentul că nu sunt lăsat să promovez. Performanţele mele sunt într-un domeniu de competenţă foarte nou, unde nu există o concurenţă atât de mare", explică Toni.
Doctor în sociologie, cu un master în ştiinţe politice şi altul în comunicare, tânărul a fost numit, anul trecut, directorul departamentului de Învăţământ la Distanţă al FJSC, dar admite că în 10 din 12 ani de predare a avut şi un al doilea job. "Am trăit destul de rău ca preparator universitar şi ca asistent pentru că salariile erau şi sunt sub limita decenţei. Am avut chiar şi alte două joburi simultan. Pentru a-mi plăti ratele la casă am colaborat cu posturi de radio şi de televiziune, am fost dj, am făcut PR online şi am coordonat campanii electorale. Accesând granturi sau câştigând proiecte europene, poţi avea bani să îţi plăteşti ratele şi le poţi vorbi studenţilor din experienţă, nu doar «din cărţi»", arată lectorul.
Convingerea că trebuie să iasă din "turnul de fildeş" al catedrei l-a ajutat să pună mâna pe o serie de burse, să predea la universităţi străine şi să primească invitaţii la conferinţe ştiinţifice internaţionale. În spatele fiecărei mici victorii a stat o muncă titanică. "În 2010 am câştigat o bursă europeană pentru care a trebuit să scriu zeci de articole, iar pentru a ajunge în SUA am concurat cu sute de aplicanţi din lumea întreagă. În final, am rămas 16. Au urmat două luni de călătorii pe cele două coaste ale Americii, cu vizite la sediul Google, CNN, Voice of America sau National Geographic", povesteşte lectorul.