Un lac și un râu din Hâncești și Dondușeni vor fi revitalizate. Câți bani oferă Ministerul Mediului

Un lac și un râu din Hâncești și Dondușeni vor fi revitalizate. Câți bani oferă Ministerul MediuluiLac Sărata Galbenă/ Sursa foto: mediu.gov.md

Republica Moldova. Un lac și un râu din Hâncești și Dondușeni vor fi revitalizate. În acest scop, Ministerul Mediului va aloca 32 milioane de lei (circa 1,6 mil de euro) din Fondul de Mediu în urma realizării unor proiecte în acest sens. Instituția îndeamnă primarii din țară să elaboreze proiecte tehnice pentru decolmatarea râurilor din zonele localităților.

Bani pentru lacul secat din Sărata Galbenă, Hâncești

Lacul din Sărata Galbenă este secat de mai bine de 10 ani. Acesta se întinde pe o suprafață de 9,4 hectare. Astfel, din Fondul de Mediu, vor fi alocate 15 milioane de lei pentru curățarea și restaurarea acestuia.

Lucrări de reabilitare

Lucrări de reabilitare/Sursa foto: mediu.gov.md

Pe lângă reabilitarea lacului, proiectul va include și amenajarea unui parc adiacent. Fapt care va oferi comunității locale un spațiu natural reînnoit și atractiv.

17 milioane pentru curățarea râului Cubolta în satul Plop

De asemenea, Ministerul Mediului va aloca peste 17 milioane de lei, din Fondul de Mediu, pentru curățarea și revitalizarea râului Cubolta din satul Plop, raionul Dondușeni. Suma alocată va fi utilizată pentru curățarea a 4 km din albia râului, lucrări de adâncire a albiei, întărirea malurilor, plantarea arborilor și amenajarea zonei.

Râul Cubolta

Râul Cubolta/Sursa foto: www.mediu.gov.md

În ultimii ani, râul Cubolta și izvoarele sale au suferit de înnămolire și creștere excesivă a vegetației. Acest fapt a afectat calitatea și aspectul său natural.

„Inițiativa nu doar va îmbunătăți funcționalitatea râului, dar va oferi locuitorilor din satul Plop o oportunitate de a redescoperi frumusețea acestui curs de apă, pe care mulți îl țin minte din copilărie”, anunță Ministerul Mediului.

Primarii încurajați să elaboreze proiecte

Ministerul Mediului încurajează toți primarii să urmeze acest exemplu și să elaboreze proiecte tehnice pentru decolmatarea râurilor din zonele lor.

Astfel, primăriile sunt invitate să depună dosarele pentru următorul apel de finanțare din cadrul Fondului de Mediu. Fondul este gestionat de Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului.

„Acțiunea face parte dintr-un efort mai amplu de protecție și restaurare a mediului înconjurător și reflectă angajamentul Guvernului de a construi surse de apă sigure și de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor”, subliniază Ministerul Mediului.

În Republica Moldova există peste 3 500 de râuri şi aproximativ 4 200 de lacuri naturale şi artificiale. Principalele râuri sunt Nistru şi Prut.

articol sustinut
Ne puteți urmări și pe Google News