Scene şocante, în noaptea de joi spre vineri, la internatul Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” din municipiul Huşi, unde un angajat al şcolii, laborant de profesie, Mihai Ciprian Stroescu, a ameninţat că incendiază clădirea
Copiii cazaţi la internatul Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huşi, judeţul Vaslui, au trăit o experientă traumatizantă. În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3,00, au fost treziţi din somn de urletele şi ameninţările unui angajat al şcolii. Bărbatul era foarte agitat şi ameninţa că vrea să dea foc internatului. A sărit să îl bată pe paznicul internatului, care a vrut să îl determine să înceteze cu scandalul. “Care mi-aţi dat foc la maşină? Care mi-a furat maşina? Vă dau foc la toţi!”, striga bărbatul, furios şi incoerent. Copiii s-au trezit li, de frică, povestesc ei, unii au pus mâna pe mături si pe ce au mai găsit prin camere, pregătiti să se apere cumva, dacă individul ar fi intrat peste ei. “Am fost aşa de speriat, că am vrut să o sun pe mama, atunci noaptea, ca să vină să mă ia. Noi chiar am crezut că acel nebun va da foc la internat sau va face ceva rău. Ne gândeam că vine în camere să ne bată, că, din tot ce urla el acolo, atât am înţeles, că era vorba despre o maşină. Cineva ori îi furase maşina, ori îi dăduse foc la maşină. Doamna pedagogă şi ea s-a speriat foarte tare. Nu te pui cu un om nebun. Avea apucături de om nebun si nu se putea controla. A sărit să bată şi paznicul”, a povestit unul dintre elevii cazaţi la internat, pentru ziariştii de la site-ul vasluian vremeanoua.ro.
A fost chemată şi soţia, să îl linistească!
Între timp, a fost sunată Poliţia, care a venit urgent la faţa locului. “Doamna pedagogă a sunat şi pe doamna director adjunct, Marinela Vasilescu. Din ce ştim, el a fost dus la Spital, căci avea nevoie. Este important de spus că nu e un consumator de alcool. Până acum a fost un om serios. Lucrează de ani de zile la Colegiul nostru. Domnul director Irimia Artene, auzind de cele întâmplate, a spus că cel mai bine ar fi ca o lună de zile să îşi ia concediu, ca să se liniştească şi să facă investigaţii medicale amănuntite”, au spus cadrele didactice, pentru vremeanoua.ro.