Ciprian Ghiță, judecător la Curtea de Apel București, s-a remarcat din cauza unei motivări bizare. Și-a bazat o condamnare la 13 ani de închisoare, a unui fost oficial al statului, pe necesitatea îndeplinirii MCV.
Cazul cu pricina îl vizează pe fostul șef al ANAF, Șerban Pop, cel care a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare. Judecătorul Ciprian Ghiță, de la Curtea de Apel București a dat o explicație uluitoare. Decizia are ca punct de sprijin MCV-ul. Fostul șef al ANAF fusese acuzat pentru o presupusă luare de mită.
„O condamnare dispusă pe baza unor declarații ale martorilor și denuntătorilor, fără să existe proba concretă că Șerban Pop a primit pretinsă mită. O condamnarea bazată pe un rechizitoriu din care nu reiese din nicio proba concretă că banii au intrat în posesia lui Pop, din contra, la dosar existând schemă „banilor” făcută chiar de procuror care relevă că beneficiarii reali ai pretinsei mite de milioanelor de euro au fost alte persoane decât cea condamnată la 13 ani de penitență, după cum notează jurnaliștii de la luju.ro.
O decizie luată de un judecător de la Curtea de Apel București, care se sprijină pe un argument firav
De asemenea, interesant este că judecarea dosarul clasat și redeschis s-a făcut în mare viteză, în plină vacanță judecătorească, cu termene de la o săptămâna la altă, în condițiile în care "urgență" nu mai putea fi reținută pe niciun palier, de vreme ce viza pretinse infracțiuni săvârșite în urmă cu circa 14 ani. Dat fiind termenul trecut de săvârșirea pretinsei infracțiuni (2008) firesc ar fi fost să se pună în discuție aplicarea Deciziilor CCR 257/2018 și 358/2022 privind intervenția cursului prescripției răspunderii penale, însă acesta lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă au fost invocate de apărătorul lui Șerban Pop.
Așadar, judecătorul a motivat soluția făcând trimitere la recomandările MCV, prin aceea că reținerea unui grad de pericol social al infracțiunilor de corupție în rapoartele MCV „trebuie să se reflecte în cuantumul concret al pedepselor aplicate”.
Magistratul Ciprian Ghiță și-a motivat pedeapsa de 13 ani pentru o pretinsă luare de mită neprobată și prin aceea că "puterea judecătorească trebuie să-și asume angajamentul României de a lupta împotriva corupției prin soluționarea cu celeritate a cauzelor și în același timp, în mod eficient și previzibil", conform sursei citate.