Un militant al ISIS, în vârstă de 20 de ani, și-a executat public mama, pentru că a încercat să-l convingă să părăsească gruparea teroristă, informează Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.
Mama jihadistului, o poștăriță de 40 de ani, a străbătut cei 50 de kilometri care despart Tabaqa, unde locuia de Raqqa, fief-ul ISIS, pentru a-și implora fiul să plece cu ea, exprimându-și temerile că acesta ar putea fi ucis în bombardamentele americanilor.
Tânărul, care a făcut parte succesiv din Armata Siriană Liberă, pe care Occidentul o consideră mai moderată, apoi din Frontul Al-Nosra (aripa siriană a Al-Qaida), pentru a ajunge în final în ISIS, și-a informat imediat superiorii, care au arestat-o pe femeie.
Miercuri, pe 7 ianuarie, fiul și-a executat mama cu un glonț în cap în fața a sute de persoane strânse într-o piață din Raqqa, în fața Poștei.