Federația engleză de fotbal l-a demis în urmă cu două săptămâni pe selecționerul Sam Allardyce, implicat într-un scandal de corupție, iar acum, „interimatul” este asigurat de Gareth Southgate. Însă, potrivit Sky Sport Italia, forul din Albion vrea să aducă la cârma reprezentativei un alt italian.
Sursa citată a anunțat că oficialii Federației engleze l-au invitat pe italianul Roberto Mancini (51 de ani) la meciul cu Malta din această seară (ora 19.00, în direct la Digi Sport 2), din preliminariile CM 2018. Fostul tehnician al lui Inter se va afla în tribunele stadionului „Wembley”, și pare a fi favorit pentru preluarea postului de selecționer al Angliei. Mancini a mai lucrat în Premier League, vreme de patru ani, la Manchester City, timp în care a cucerit, alături de „cetățeni”, un titlu (2012), o Cupă a Angliei (2011) şi o Supercupă a Angliei (2012).
Ar putea fi al doilea selecționer italian pentru naționala „leilor”, după Fabio Capello, cel care a condus Anglia în perioada 2008-2012.