Un islamist care ar fi fost implicat în atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie a fost reţinut, miercuri seară, în cursul unor percheziţii efectuate la periferia oraşului belgian Bruxelles.
Poliţia a descins miercuri seară în mai multe locaţii din Molenbeek, o suburbie a oraşului Bruxelles, de unde proveneau cei mai mulţi dintre teroriştii care au comis atentatele de la Paris, informează Mediafax, citând postul RTBF.
Islamistul este al zecelea arestat în Belgia în dosarul atentatelor de la Paris, în care 130 de persoane au fost ucise.
Atacul terorist din 13 noiembrie a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic. Autorităţile franceze şi belgiene caută mai mulţi islamişti implicaţi în atacuri, printre care şi Salah Abdeslam şi Mohammed Abrini.