Săptămâna trecută, Casa Albă anunța că se renunță la ideea instalării unei zone de excludere a zborului deasupra Ucrainei, explicând că Statele Unite nu vor pune forțele sale armate în conflict direct cu Rusia, potențial, cu arme nucleare.
„O zonă de excludere a zborului nu este ceva în care doar pocnești din degete și se întâmplă ca într-o magie”, spunea David Deptula, general-locotenent în retragere al Forțelor Aeriene ale SUA, care la sfârșitul anilor 1990 a supravegheat Operațiunea Northern Watch din nordul Irakului.
În plus, Deptula opina că ar fi mult mai greu să se stabilească o zonă de excludere a zborului deasupra Ucrainei așa cum s-a întâmplat în Irak. Un astfel de efort ar necesita sute de avioane: de luptă, de realimentare, de supraveghere, de comandă și control, chiar și elicoptere de căutare și salvare pentru a recupera piloții doborâți.
Și cu mult înainte ca aeronavele să înceapă să zboare, factorii de decizie politică ar trebui să răspundă la o serie de întrebări, cum ar fi: Care este finalitatea dorită? Care este autoritatea de autorizare pentru angajament? Unde, exact, ar căuta aeronavele americane să-i împiedice pe alții să zboare? Când ar putea să se folosească forța letală pentru a-i opri? Regulile de angajare trebuie să fie incredibil de detaliate, precizând țintele rusești, inclusiv dacă NATO ar putea lovi avioanele rusești sau amplasamentele rachetelor sol-aer ale armatei Federației Ruse.
După cum spunea și purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, stabilirea unei zone de excludere a zborului ar putea duce avioanele NATO și rusești să tragă unele împotriva altora, escaladând conflictul și punând cele două puteri nucleare în luptă deschisă. În 2016, aceste preocupări i-au împiedicat pe liderii americani să declare o zonă interzisă de zbor deasupra Siriei.
O variantă nuanțată
Dar, David Deptula sugera că ar putea exista o „opțiune nuanțată” care ar putea permite o zonă limitată de excludere a zborului.
„Dacă o propunere din partea Uniunii Europeane sau a Organizației Națiunilor Unite ar stabili o zonă liberă de interes umanitar, acolo s-ar putea impune o zonă de excludere aeriană”, concluzionând că, totuși „ ... și asta devine dificil”.
În comparație cu războiul care se desfășoară acum în Ucraina, zona de excludere a zborului de la sfârșitul anilor 1990, deasupra Irakului, a fost stabilită într-un mediu mult mai puțin intens. Avioanele de luptă nu zburau 24/7 în misiuni, în timpul Northern Watch. Misiunile erau de maxim 5-6 ore de patru sau cinci ori pe săptămână, fiind nevoie de aproximativ 50-60 de avioane. Pentru acoperirea întregii Ucraine, ar putea fi vorba de sute de avioane într-o operațiune minuțios orchestrată și complexă.
Și Marea Britanie exclude ideea unei zone aeriene interzise
„NATO este o alianță defensivă. Acum este un moment în care calculele greșite și neînțelegerile devin posibile”, declara primul-ministru britanic, Boris Johnson, la o conferință de presă, săptămâna trecută, în Estonia. „Când vine vorba de o zonă interzisă de zbor pe cerul Ucrainei, trebuie să acceptăm realitatea că asta implică și doborârea avioanelor rusești. Acesta este un pas foarte, foarte mare. Pur și simplu nu este pe agenda niciunei țări NATO”.
În Ucraina, Rusia nu și-a folosit, încă, toată puterea de foc aeriană, iar armata ucraineană are o flotilă și o apărare aeriană funcționale. „Există un anumit comportament de aversiune la risc, iar ei nu sunt dispuși să-și asume riscuri prea mari cu propriile lor aeronave și cu proprii piloți”, sublinia un oficial al Departamentului Apărării din SUA.
În timp ce SUA au reușit să mențină vizibilitatea asupra numărului aproximativ de rachete pe care Rusia le-a lansat împotriva Ucrainei - 400 până săptămâna trecută, cea mai mare parte dintre acestea fiind rachete balistice cu rază scurtă de acțiune - oficialii nu știu câte misiuni au efectuat forțele aeriene ruse și numărul de bombe pe care le-au aruncat. Pentagonul crede că Rusia a folosit aproximativ 75 de avioane de luptă pentru a ataca Ucraina având la dispoziție pentru acest conflict peste 1.500 de avioane.
Realitatea de azi
Succesul unei zone de excludere a zborului se bazează pe premisa descurajării convenționale susținută de hotărârea de a aplica rapid și brutal măsuri, dacă este contestată. Această încercare luată astăzi împotriva unei armate cu artilerie, sisteme portabile de apărare aeriană și/sau rachete sol-aer avansate indică în mod evident că o zonă de excludere a zborului nu este nici fezabilă din punct de vedere operațional și nici acceptabilă din punct de vedere politic.
În Ucraina, amenințarea folosirii de către armata rusă a unor sisteme anti-aeriene împotriva aeronavelor ucrainene, pare să fie relativă, cel puțin în ceea ce privește amenințarea de la sol. Acest lucru se datorează faptului că, în acest moment, forțele armate ruse controlează doar o mică parte a Ucrainei și nu pot instala apărarea antiaeriană pe un teritoriu de care nu sunt siguri. Artileria antiaeriană se mișcă împreună cu forțele pe care le apără și necesită un anumit grad de protecție împotriva amenințărilor terestre. În plus, armata Federației Ruse posedă o apărare antiaeriană cu rază lungă de acțiune care poate ajunge în Ucraina direct din Rusia, Belarus sau Marea Neagră.
Escaladarea
Crearea unei zone de excludere a zborului deasupra Ucrainei ar fi, fără îndoială, o escaladare majoră a conflictului și ar aduce NATO și, eventual, alte forțe europene în conflict direct cu armata rusă. De asemenea, nu este clar ce avantaj militar s-ar putea acumula. Majoritatea victimelor civile ucrainene par să nu fie cauzate de bombardamentele aeriene, ci de artilerie. Loviturile rusești de precizie sunt provocate de rachete balistice și de croazieră, care odată trase nu pot fi interzise într-o zonă no-fly.
Faptul că Rusia nu are încă superioritate aeriană nu a încetinit în mod semnificativ avansul armatei. Nici Ucraina nu își controlează spațiul aerian - cele două părți având o paritate aeriană. Implementarea unei zone de excludere a zborului ar necesita survolarea spațiului aerian ucrainean de către forțele aeriene ale NATO, plasând forțele coaliției direct în spațiul aerian pentru care ambele părți se luptă – și sunt expuse unui risc extrem atât din partea apărării anti-aeriene ruse cât și ucrainene. Răspunsul din partea Rusiei ar fi evident, atacarea aeronavelor ei deasupra Ucrainei, din afara țării, ar fi încă un element de escaladare care ar face ca apărarea antiaeriană a Rusiei să treacă la contraatac.
În Ucraina, potențiala zonă de excludere a zborului este în esență o declarație politică. În acest caz, declarația politică este mai mult o escaladare directă împotriva Rusiei și o extindere generală a conflictului pentru a include NATO combatant direct.
Ca atare, impunerea unei zone de excludere a zborului servește doar Ucrainei, care ar câștiga NATO ca și co-beligerant fără a avea încheiată, înainte, nici o alianță oficială. În fapt, această utilizare politică a puterii aeriene ar oglindi alianțele încurcate care au adus Europa în Primul Război Mondial. Zona de excludere a zborului este instrumentul greșit pentru o abordare greșită și ar crea rezultate periculoase și distructive pentru Statele Unite și aliații săi din NATO.