Un bărbat de 41 de ani, din localitatea Movileni, a ajuns astăzi în stare gravă la Spitalul “Sf. Ioan” Iaşi după ce a încercat să se sinucidă dându-şi foc pe un rug improvizat.
Ieşeanul va fi consultat de un psiholog. “Pacientul D.G. a fost internat în singura Secţie de Arşi din Iaşi, are arsuri de gradul I – III la nivelul feţei, toracelui şi coapselor. Va beneficia de suport din partea psihologilor spitalului, se pare că un conflict casnic a determinat gestul suicidar”, a declarat Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului “Sf. Ioan” Iaşi.