Un francez şi-a băgat soţia RUSOAICĂ într-o VALIZĂ. Motivul este HALUCINANT!

Grănicerii polonezi au anunţat, luni, că au arestat un cetăţean francez care îşi transporta soţia rusoaică într-o valiză în încercarea de a o introduce pe teritoriul UE.

"O valiză mare aparţinând unui cetăţean francez a atras atenţia agenţilor noştri de la postul feroviar din Terespol. Spre surprinderea lor, din valiză a ieşit o femeie de circa 30 de ani. Era soţia rusoaică a proprietarului valizei", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al grănicerilor polonezi, Dariusz Sienicki.

"Femeia era în stare bună şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale", a adăugat el.

Interogaţi la punctul de frontieră polono-belarus Terespol, cei doi soţi au fost eliberaţi şi au hotărât să se întoarcă în Belarus. Când a luat trenul de la Moscova la Nisa, sexagenarul francez nu a ştiut că soţia lui putea intra cu el în spaţiul Schengen.

"Dacă ar fi stat în tren alături de soţ, ar fi trecut fără probleme. Însă, pentru încercarea de a evita controlul la graniţă, cei doi riscă o pedeapsă de trei ani de închisoare", a încheiat Sienicki.