Fostul şef al biroului de relaţii publice al STS, Daniela Iuliana Tobă a afirmat, că Alexandra, fata de 15 ani ucisă la Caracal ar fi putut să fie salvată, dacă operatorii 112 nu ar fi sunat-o înapoi de nu mai puţin de nouă ori.
Tobă, a postat luni un mesaj pe pafina sa de socializare în care aduce acuzaţii grave operatorilor STS.
„Acum, că au fost aduse la cunoştinţa publicului date din raportul MAI şi s-a aflat cronologia apelurilor cu detalii clare, am confirmarea că operatoarea 112 şi dispecerul poliţiei sînt cei care au grăbit fie moartea, fie mutarea Alexandrei în altă locaţie... Băi, tată, nu te duci să cumperi cremă pentru rănile de la mîinile ostaticului dacă ai de gînd să îl omori, poate îi spune asta cineva şi procuroarei de la DIICOT care şi-a tot exprimat păreri proprii ... iar povestea cu crema nu e inventată de media, ci este furnizată chiar în document din înregistrările apelurilor....
În plus, individul nu se putea teleporta de la poartă pînă la etaj unde era ţinută copila (fiindcă de la parter nu ar fi putut oferi atîtea detalii), astfel încît să o prindă cu telefonul în mînă... a treia convorbire s-a încheiat după 22 de minute fiindcă în curte s-au auzit cîinii lătrînd, iar fata a auzit probabil poarta care nu pare una unsă şi silenţioasă, eventual şi maşina.... în mod cert, isteaţă cum s-a dovedit, a ascuns sau a pus telefonul la locul în care l-a găsit... apoi poliţiştii imbecili au zis s-o mai sune încă o dată, solicitînd asta operatoarei 112, că dacă a mers de două ori cu sunatul, hai, frate, să mai sunăm de 9 ori.... acela a fost momentul în care individul a văzut că de pe telefon s-a apelat 112... nu este o certitudine faptică, doar una logică, în baza unor informaţii dintr-un document oficial... asta dacă dăm crezare individului că ar fi omorît-o pe Alexandra în jurul orei 12.00 şi luăm ca certitudine că ea e moartă...", a scris Daniela Iuliana Tobă pe Facebook.