Un fost concurent al emisiunii „Burlăcița”, condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane. Victimele sale treceau prin chinuri cumplite

Sursa foto: Facebook

Un fost concurent din emisiunea „Burlăcița” a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane. Victimele sale au trecut prin chinuri cumplite, fiind arse cu bricheta și tăiate cu lama. Detalii cutremurătoare din dosar au fost făcute publice.

Suhaib Meshah, un fost concurent al emisiunii „Burlăcița”, a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru trafic de persoane. Nu mai puțin de nouă persoane s-au constituit părți civile în celebrul dosar. Dosarul de proxenetism în care este implicat tânărul refugiat iordanian, care a încercat să o cucerească pe Daniela Crudu, a intrat în atenția presei în urmă cu aproximativ trei ani.

„În baza art. 210 alin.1 lit. a din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (9 acte materiale), condamnă pe inculpatul MESHAH SUHAIB ABDEL NASER la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi a dreptului de a comunica cu victimele sau cu membrii de familie ai acestora, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, n C.p., executabilă cf. art. 68 al. 1 lit. c C.pen”, au stabilit magistrații, potrivit informațiilor cancan.ro.

Printre victime este și fosta iubită a lui Dani Mocanu

Suhaib Meshah ar fi maltratat opt tinere, printre acestea fiind și fosta iubită a lui Dani Mocanu, Bianca. Pentru o întâlnire cu tinerele, clienții îi plăteau direct fostei vedete Antena 1 sume cuprinse între 500 și 1.000 de euro. Iordanianul a fost obligat de instanță să achite victimelor daune morale care depășesc, în total, suma de 150.000 de euro.

„În ceea ce privește clienții pe care îi procura inculpatul, aceștia îi remiteau lui direct banii, anterior, iar apoi se întâlneau cu persoana vătămată, sumele plătite fiind în jur de 500, 700 și 1.000 euro/client”, a stabilit instanța.

Potrivit informațiilor din anchetă, victimele lui Suhaib Meshah erau supuse la chinuri groaznice. Tinerele, unele dintre ele minore, erau șantajate, amenințate și chiar agresate fizic.

„Sprâncenele i-au fost arse cu bricheta, a fost trasă de păr şi târâtă pe jos, aşa încât pe anumite părţi din scalp nu i-a mai crescut părul, martora arătând că deține și înregistrări telefonice în care victima plângea, relatând cum inculpatul o calcă la propriu în picioare”, se mai arată în hotărârea pronunțată de Tribunalul Brașov.

Sursa foto: Suhaib Meshah / Facebook

Una dintre victime a fost tăiată cu lamă și i s-au confiscat documentele

Iranianul nu avea milă față de victimele sale, ci din contră, le maltrata ori de câte ori ceva nu îi convenea. Una dintre tinere a mărturisit că a fost tăiată cu lama până la țesutul muscular, după ce i-a spus lui Suhaib Meshah că ar fi avut, în trecut, o relație cu un anumit bărbat. În urma acestor mărturisiri, victima a rămas fără permis de conducere, buletin și pașaport.

„Când aceasta a recunoscut că ar fi avut o relație în trecut cu un anumit bărbat, a început să o lovească cu pumnii și i-a provocat o tăietură cu lama unui aparat de ras în zona exterioară a pulpei drepte, până la țesutul muscular. Din acel moment, victima arată că a debutat o epocă de teroare, în care inculpatul nu i-a mai permis să se deplaseze singură, să răspundă la telefon, să comunice cu prietenele, să meargă la facultate, să intre pe Facebook, confiscându-i permisul de conducere, buletinul și pașaportul, iar în ocaziile în care își vizita mama, o aștepta în fața blocului”, se mai arată în dosar.

„Victima arată că a lucrat # luni în aceste condiții, timp în care inculpatul o verifica din 5 în 5 minute, a slăbit 10 kilograme, avea stări permanente de rău, era mușcată de inculpat dacă nu realiza banii solicitați sau bătută în mașină”, este un alt pasaj din dosarul iordanianului.

Fosta vedetă Antena 1 este căutată de poliție

O altă mărturie halucinantă făcută de victime este cu privire la modul în care erau maltratate. Una dintre ele susține că bărbatul o agresa fizic chiar și de 30 de ori pe zi. Mai mult decât atât, iordanianul i-ar fi propus să transporte chiar și droguri, însă tânăra a refuzat categoric.

„Victima arată că ori de câte ori inculpatul o maltrata, lucru ce se întâmpla chiar și de 30 de ori pe zi, o apuca de partea inferioară a bărbiei, strângând-o până la punctul în care, în timp, nu mai putea mânca din cauza durerii. Inculpatul i-a propus la un moment dat să transporte în vagin o cantitate de droguri ce urma să o achiziționeze din banii remiși chiar de persoana vătămată, dar aceasta a refuzat ferm propunerea”, se mai precizează în decizia magistraților de la Tribunalul Brașov.

Autoritățile îl caută pe Suhaib Meshah. Pe site-ul oficial al Poliției iordanianul este trecut la categoria „most wanted” (n.r. cei mai căutați), fiind precizat faptul că este căutat pentru trafic de persoane.

„Împotriva celui în cauză, Tribunalul Brașov a emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane”, se arată în detalii.