Un foc a izbucnit în ALBA IULIA, la o firmă de mezeluri

Un incendiu a izbucnit la o hală de producţie şi depozitare mezeluri din apropiere de Alba Iulia. Pompierii ajunși la fața locului se luptă să stingă flăcările.

O hală de producţie şi depozitare mezeluri din apropiere de Alba Iulia a fost cuprinsă, joi, de flăcări, la faţa locului intervenind pentru localizarea şi lichidarea incendiului mai multe echipaje de pompieri.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, plutonier major Alina Marescu Dumitrescu, a declarat, pentru Agerpres, că se acţionează pentru stingerea incendiului cu trei autospeciale ale Detaşamentului Alba Iulia, urmând ca acestora să li se alăture alte două de la Garda Sebeş. În total, intervin 20 de pompieri, a menţionat Alina Marescu Dumitrescu.

 

Potrivit acesteia, nu au fost înregistrate victime.

 

Incendiul a izbucnit la o hală de producţie şi depozitare mezeluri din Drâmbar, comuna Ciugud. Fumul negru şi dens este observabil de la câţiva kilometri, inclusiv din Alba Iulia.