Un fluture jumătate mascul-jumătate femelă

Insecta arată astfel deoarece cromozomii săi sexuali nu s-au separat în timpul fertilizării. Este un fenomen rar, întâlnit la 0,01% dintre fluturi, a aflat BBC.

În termeni ştiinţifici, fluturele apărut în urmă cu câteva săptămâni la Muzeul de Istorie Naturală din Londra este ginandromorf. Aceasta înseamnă că fizicul său prezintă atât caracteristici feminine, cât şi masculine. Aripi colorate diferit

Prima diferenţă se observă la nivelul aripilor. În timp ce stânga este specific masculină (mai săracă în culori), aripa dreaptă este mult mai colorată, o caracteristică a femelelor (câteva pete maro şi chiar una roşie, în partea superioară). Antene inegale Însă particularităţile fluturelui ginandromorf nu se opresc aici. O privire atentă arată că şi antenele sale au lungimi diferite. Specialiştii muzeului au spus că şi organele sexuale sunt jumătate de mascul şi jumătate de femelă.

"Este o divizare completă: jumătate femelă, jumătate mascul, unite pur şi simplu într-un singur fluture", a spus Luke Brown, un expert al Muzeului de Istorie Naturală din Londra. Fluturele ginandromorf este un exemplar din specia Marele Mormon (papilio memnon), originară din Asia. Mai are câteva zile de viaţă

Fluturele are trei săptămâni şi jumătate, iar exemplarele din această specie trăiesc circa o lună, aşa că publicul mai are puţin timp pentru a-l observa în viaţă. Apoi, va intra în colecţia muzeului. O colecţie impresionantă, de 4,5 milioane de fluturi, dintre care circa 200 sunt ginandromorfi. VEZI ŞI: Pagina oficială a Muzeului de Istorie Naturală din Londra