Un euro pentru a vedea moartea în direct | VIDEO

Un manechin macabru aşezat pe un scaun electric şi spectacolul electrocutării sale sunt atracţia unui parc de distracţii din Milano, relatează ediţia electronică a cotidianului italian Corriere della Sera.

Instrucţiunile sunt simple: "Introduceţi cartela pentru a vedea execuţia". Un minut de vizionare a chinurilor prin care trece o persoană executată pe scaunul electric costă doar un euro.

În tot acest timp vizitatorii aud trei semnale de sirenă, apoi o ipotetică descărcare electrică, care prăjeşte manechinul timp de 15 secunde şi un nor de fum care se înalţă deasupra manechinului. La final corpul din latex se apleacă în faţă ş rămâne blocat în această poziţie. Spectatorii izbucnesc cu toţii în râs, exact ca la finalul unui show de comedie, susţine Corriere della Sera, citat de Realitatea.

Spectacol "electrifiant" atrage la Luna Europark Idroscalo 50 de vizitatori în fiecare zi din timpul săptămânii, în timp ce în weekend numărul acestora se triplează ajungând la 150 de spectactori.

Un videoclip al acestei scene macabre a ajuns şi pe internet, iar succesul show-ului a fost confirmat şi în spaţiul virtual.

Reprezetanţii organizaţiilor aparţinând societăţii civile nu au fost însă la fel de încântaţi, dimpotrivă s-au declarat scandalizaţi de acest spectacol şi mai ales de succesul pe care acesta îl are la publicul italian.

"E ruşinos să râzi de moartea unei persoane", susţine coordonatoarea pentru regiunea Lombardia a asociaţiei "Nessuno tochi Caino", Morena Saldarini. Ea a făcut un apel la autorăţile competente să interzică acest "spectacol needucativ pentru copii şi mai ales pentru demnitatea umană".

(17:27)