Un elev, inspector OPC pentru o zi

Un adolescent orădean a avut ieri puterea de a-i controla pe patronii fast-foodurilor chinezeşti din oraş.

Tudor Ursente, un elev din clasa a X-a a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ din Oradea, a primit gradul de inspector pentru o zi, după ce a câştigat un concurs de eseuri organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Însoţit de trei inspectori, Tudor Ursente a descins în mai multe localuri fast-food chinezeşti din Oradea. Tânărul s-a arătat foarte încântat de experienţă, a urmărit îndeaproape tot ce făceau inspectorii şi a luat aminte. „A fost o experienţă foarte educativă. Sunt foarte încântat, am învăţat toate procedurile de control“, a spus adolescentul. Cel mai mult i-a plăcut că „inspectorii sunt foarte înfipţi“ şi nu au iertat nimic. Inspectorii au descoperit mai multe nereguli, dar nici ei, nici Tudor nu au aplicat amenzi. Pentru lipsa informaţiilor privind ingredientele, lipsa reţetarului, depozitarea alimentelor în locuri nepermise, administratorii au fost invitaţi să facă o dare de seamă la sediul OPC.   „Suntem ceea ce mâncăm“ Eseul cu care Tudor şi-a făcut intrarea printre inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Oradea se numeşte „Suntem ceea ce mâncăm: fastfood vs. mâncare tradiţională“.

„În ceea ce priveşte mâncarea tradiţională, consider că ea se potriveşte în special oamenilor conservatori, precum şi celor legaţi, mai mult decât alţii, de propria tradiţie, de propria ţară. O consider o alimentaţie propice celor ce dezvoltă cu adevărat gusturi fine în arta culinară, dar care nu sunt, poate, curajoşi ca alţii. Nu am de gând să desfiinţez fast-foodul prin aceste cuvinte. În mintea mea, acest tip de alimentaţie, probabil cel mai popular în lumea întreagă, în afară de faptul că şi-a câştigat o notorietate ieşită din comun într-un timp foarte scurt, e caracteristică lumii în care trăim“, explică Tudor.

Pe lângă ocazia de a fi inspector pentru o zi, tânărul a fost premiat de şefa OJPC, Cristiana Bigan, şi cu un telefon mobil, oferit de ANPC.