Un elev, în vârstă de 16 ani, al Liceului Tomşa Vodă din Solca, judeţul Suceava, a fost bătut grav de trei colegi de-ai săi. Adolescentul a ajuns în stare gravă la spital.
Evenimentul a avut loc în curtea instituţiei în care cei patru elevi studiază, într-una dintre pauzele dintre orele de curs. Adolescenţii s-au certat, iar la scurt timp de la izbucnirea altercaţiei au început să se bată.
Trei dintre ei l-au bătut cu pumnii şi picioarele pe elevul de 16 ani. Băiatul a fost dus inconştient la spital cu traumatism cranio-cerebral. Părinţii speră ca altercaţia să fi fost surprinsă de camerele de supraveghere. Între timp poliţiştii şi inspectorii şcolari au deschis anchete.
Elevii vor fi sancţionaţi şi se poate ajunge până la exmatriculare. Băiatul bătut va rămâne sub supravegherea medicilor şi în zilele următoare.