Actualul director de cabinet al ministrului Finanţelor, economistul Vlad Voiculescu, poartă discuţii cu reprezentanţii Guvernului pentru funcţia de ministru al Sănătăţii. Potrivit mediafax, o decizie finală va fi luată în următoarele zile. Ceea ce îl recomandă pe Vlad Voiculescu pentru portofoliul Sănătăţii este implicarea lui în „Reţeaua citostaticelor”, prin care aducea gratuit medicamente pentru bolnavii din România. Guvernul nu a confirmat informaţia, dar surse politice susţin că aceasta va fi nominalizarea.
Înainte de a fi director de cabinet al ministrului Finanţelor, Vlad Voiculescu a locuit 14 ani la Viena, unde şi-a luat licenţa şi masterul la Universitatea de Economie şi Business, având acum o experienţă de 10 ani în Finanţe. El a fost implicat, de-a lungul timpului, în mai multe proiecte sociale în domeniul sănătăţii, cel mai cunoscut fiind reţeaua de citostatice, prin care voluntarii implicaţi transportau gratuit în România medicamente esenţiale în tratarea cancerului care nu se găseau în spitalele şi farmaciile româneşti. Voiculescu a mai deţinut poziţia de vicepreşedinte în cadrul Diviziei de Finanţări de Infrastructură a Erste Group Bank AG şi este iniţiatorul MagiCAMP, iar din iunie 2013 este Vicepreşedinte şi Trezorier al European Cancer Patient Coalition.