Un doctor de la noi aruncă BOMBA. 95 % dintre alimente conţin E-uri. De ce se pun „otrăvurile” în mâncare

Mâncăm bombe alimentare în fiecare zi, conștient sau nu. Suntem peste șapte miliarde de oameni pe glob și anual ne înmulțim considerabil, iar industria alimentară caută tot felul de soluții pentru a acoperi nevoia de hrană.

Așa se face că multe alimente ascund chimicale și calorii goale care ucid organismul treptat. 95 la sută dintre alimentele aflate pe piață conțin E-uri.

Dr. Mihaela Vladu, medic primar diabet și boli de nutriție în cadrul  Spitalului Municipal „Filantropia“ din Craiova, lămurește ce înseamnă, de fapt, aditivii alimentari. „Sunt substanțe chimice introduse în alimente pentru a le da savoare, gust, aromă și pentru a prelungi perioada de rezistență. Așa se face că există produse care expiră la o lună sau două. Cu cât perioada de rezistență este mai lungă, cu atât concentrația de conservanți este mai mare. Litera E de pe etichete reprezintă aprobarea de către Europa ca acești aditivi să fie introduși în alimente. Unii dintre ei sunt foarte nocivi, alții mai puțin.  Zahărul, oțetul sunt folosite din cele mai vechi timpuri, bunicii și străbunicii le foloseau pentru murături, pentru conservarea alimentelor, și nu sunt conservanți nocivi. Mai sunt și alții care nu sunt fac rău, precum lecitina, care este un antioxidant natural, alfa-tocoferol, riboflavina, acidul ascorbic natural (vitamina C)“, explică medicul nutriționist, citat de Gazeta de Sud