UN DEŢINUT a păcălit mai mulţi oameni de afaceri prin telefon

Caz de râsul curcilor la Bacău. Un deţinut a reuşit să păcălească mai mulţi oameni de afaceri convingându-i să îi încarce telefonul mobil. Bărbatul suna chiar din Penitenciarul de la Bacău iar afaceriştii au picat ca muştele.

18 afacerişti au înghiţit povestea scornită de Valentin Dudău. Acesta suna, se dădea drept inspector la Protecţia Consumatorului, le spunea că tocmai a finalizat cu bine un dosar în care societatea victimei fusese verificată şi cerea drept răsplată una sau două cartele reîncărcabile. Escrocul a sunat oameni de afaceri din Iaşi, cărora li se recomanda ca fiind "inspectorul Sălăvăstru" şi oameni de afaceri din Bacău pentru care era "inspectorul Miclăuş". A reuşit să sune 37 de persoane şi să păcălească jumătate dintre ele.  

Escrocheria a ieşit la iveală după ce mai mulţi dintre cei contactaţi de Valentin Dudău au făcut plângere la Poliţie. Oamenii legii au reuşit să identifice escrocul, i-au percheziţionat celula şi i-au găsit telefonul mobil pe care l-au ridicat. Escrocul a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare pentru înşelăciune. Valentin Dudău era în închisoare pentru executarea pedepsei de 10 ani primită pentru omor.