Un deputat a izbucnit în plâns. „Ar trebui să le auziți vocile. Monstrul nu e singur. Mă simt neputincioasă!”

Adriana Săftoiu a izbucnit în lacrimi când a fost pusă să vorbească despre conversațiile dintre Alexandra și cei de la 112, pe care le-a ascultat în timpul audierilor din Comisa pentru Apărare a Parlamentului și susține că Gheorghe Dincă, criminalul de la Caracal, nu a acționat singur în acest caz.

Membră în Comisia de Apărare a Parlamentului, acolo unde au fost audiați reprezentanții STS luni, deputatul PNL Adriana Săftoiu a apucat să asculte înregistrările cu ultimele convorbiri ale Alexandrei și susține că în jurul acestui caz e o întreagă conspirație.

Cineva, mai presus de noi și mai deștept, ne manipulează. 80% din ce circulă despre caz este fals. Cineva le aruncă în piață. Mă simt neputincioasă. Ar trebuie să le auziți vocile, lucrul ăsta o să vă sperie. Cum mama dracului oamenii aceia au fost la poartă și nu au făcut nimic. Ne cred tâmpiți pe toți? Ne păcălesc pe toți, eu așa cred. Ne lăsăm duși pe această direcție, eu cred că lucrurile sunt mult mai grave. Nimeni nu are curaj să o destructureze, e mult mai grav”, a spus Adriana Săftoiu, în lacrimi, la România TV.

Mai devreme, după ce Alexandru Cumpănașu publicase pe pagina sa de Facebook stenogramele discuțiilor, Adriana Săftoiu transmisese și ea un mesaj.

Wow! Au apărut stenogramele?! Oameni buni! Ferice de voi că nu aţi auzit vocile! Eu, după ziua de ieri, sunt doar nimic. Să auziţi vocea Alexandrei si vocile celor care ar fi trebuit să înţeleagă că nu e o glumă. Dar dincolo de voci...cazul, cazul, oameni buni...e cazuri! Nu cred nimic din ce ni se serveste public. Acela monstru nu e singur! Si cineva încearcă să ne convingă că e singur”, a scris Adriana Săftoiu pe pagina sa de Facebook.