Un copil de şase ani din Craiova a fost atacat de un caine Amstaff

Un băiat în vârstă de șase ani, din Craiova, județul Dolj, a fost atacat, joi, de câinele vecinilor, un Amstaff, în timp ce se afla pe o stradă din localitate, cu bunica lui. Copilul a fost transportat la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal.

Potrivit Mediafax, incidentul a avut loc pe strada Lalelelor, din Craiova, când copilul mergea la magazin cu bunica lui. Băiatul a fost atacat de câinele Amstaff, al unor vecini, care au lăsat animalul liber în curte, iar acesta a sărit peste gard.

”Este vorba despre un copil de șase ani, care a venit în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului nostru, fiind adus de către familie pentru că a prezentat plăgi mușcate de câine, la nivelul coapsei stângi. La evaluare, în Unitatea de Primiri Urgențe, plăgile erau multiple, cu lipsă de substanță, fără să intereseze vase de sânge sau nervi, copilul a primit îngrijiri medicale de urgență în UPU, au fost toaletate plăgile, s-a montat o atelă gipsată și s-a făcut profilaxie antitetanică, urmează ca acest copil să facă profilaxie antirabică la Spitalul de Boli Infecțioase, din Craiova, apoi să fie internat în Clinica de Chirurgie Ortopedie Pediatrică a spitalului nostru. Mama copilului a refuzat aceste îngrijiri medicale, respectiv profilaxia antirabică, precum și internarea copilului la spitalul nostru. A decis să preia copilul pe proprie răspundere și cu mijloace proprii să meargă la București pentru a-l interna într-un spital din Capitală”, a declarat, pentru mediafax.ro, Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova.

 

 

 

Imediat după incident a fost sesizată Poliţia, iar oamenii legii l-au amendat pe proprietarul câinelui, pentru că l-a lăsat nesupravegheat, fiind întocmit și un dosar penal în acest caz.

”Un copil de șase ani a fost mușcat de un câine, rasa Amstaff. S-a stabilit de către polițiști că acest câine nu era înregistrat, așa cum prevede ordonanța de urgență 55, care reglementează câinii periculoși, motiv pentru care proprietarul a fost sancționat contravențional cu suma de 1500 de lei. De asemenea, s-a întocmit dosar penal pentru neluarea măsurii de către proprietarul câinelui pentru a preveni atacul canin asupra unei persoane. S-a sesizat Poliția și este un dosar penal în lucru”, a declarat Mihaela Gîrd, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.