Marius Copil, component al naționalei de Cupa Davis, a avut un discurs tăios, în momentul în care a vorbit despre condițiile pe care le-a avut în tenisul autohton.
Tenismenul Marius Copil a explicat că, în perioada junioratului, n-a primit niciun fel de ajutor financiar și a fost nevoit să se bazeze doar pe sprijinul părinților. Componentul naționalei de Cupa Davis a l-a criticat pe Andrei Pavel, căpitan-nejucător, dar și pe Horia Tecău.
„România nu m-a ajutat cu absolut nimic. Când eram junior, la 16 ani, tatăl meu plătea tot doar ca să pot participa pe tabloul principal, să nu mai joc în calificări. N-am fost ajutat cu nimic. Totul a fost obţinut pe barba mea şi cu ajutorul părinţilor mei. Dacă trăiam într-o ţară care m-ar fi ajutat total în carieră, atunci da, aş da şi eu înapoi României ceea ar merita. Mi-aş dori să văd oamenii din tenisul românesc că se ocupă mult mai mult de tinerii care vin din spate. Mie mi se pare că jucătorii tineri nu sunt ajutaţi cu nimic, nu sunt îndrumaţi bine, chiar nu mi se pare normal”, a spus Copil la Telekom Sport.