A nu se răsturna cu capul în jos!

***

Spatele mașinii care se tîrăște jalnic pe banda întîi, sigură că n-o va claxona nimeni, arată participanților la trafic: În frîne și în femei să n-ai încredere! Treci pe lîngă mașina cu înscrisul, amuzat de cele citite. În față, merge ca ochiul mortului un Tico pe a cărui lunetă scrie mai mult decît emoționant: Am deja 15 puncte luate. Nu mă stresa. Mă dau eu la o parte, fără să-mi faci semn cu farurile! Mergi mai departe, spre Rîmnicu-Sărat profilat în zare ca un fel de Chicago al Moldovei de Sud.

Depășești o mașină (tot de pe banda întîi) pe fereastra căreia scoate capul un cal alb-alb, ca-n basme. O fundă roșie de pe frunte e menită să nu-l deoache.

***

Pe stînga, se întinde apa unui heleșteu. Două călugărițe își țin undițele în apă cu aerul că nu știu despre ce-i vorba.

Deși nu auzi, simți cu privirea bîzîitul miilor de țînțari deasupra apei.

***

La intrarea în Orăşel, pe maidanul dominat de o pubelă de gunoi, dînd peste margini în soarele intens de august, stă înfipt ţanţoş şi singuratic un panou publicitar de supraponderal. Face reclamă la o marcă de lapte al cărui nume e lipsit de importanţă pentru orice operă în proză. Inclusiv pentru asta. Doi băieţaşi rotofei, îmbrăcaţi de parcă ar fi gata să meargă la nunta surorii lor mai mari, beau lapte din pahare de cristal. Obrăjorii lor se străduiesc din răsputeri să exprime cît mai convingător efectul binefăcător al laptelui asupra fiinţei umane.

Ipoteze:

– Sînt nespus de fericiţi că beau marca asta de lapte şi nu alta.

– Sînt grăsuţi, pentru că beau doar marca asta de lapte.

Lîngă panou, cîţiva puradei din preajmă, plini de muci şi zgîrieturi, în cămăşuţe rupte, fără pantalonaşi, se uită la cei doi de pe panou fără să-i invidieze, muşcînd pe rînd dintr-o jumătate de măr găsită în pubelă.

***

Printre şirurile de maşini apărute la stopul care nu se vede de aici umblă o tînără scundă într-un flanel cu nasturi de alamă. Ţine într-o mînă, asemenea lui Diogene felinarul metafizic, un coşuleţ din nuiele umplut cu bucheţele de flori.

Nu zice nimic.

Nu rîde.

Nu-şi trage nasul.

Nu se supără dacă nu cumperi.

Dar nici nu se bucură dacă iei un bucheţel.

Un cal costeliv a căzut în șanț cu căruță cu tot. Venit la locul accidentului (din fericire n-a murit nimeni, nici calul, nici căruța) agentul de circulație dă o mînă de ajutor proprietarului ca să rezolve scoaterea din șanț a atelajului. Doi puradei în trecere pe acolo s-au oprit și se zgîiesc sugîndu-și degetul.

***

Nunta străbate tot satul pe Șoseaua județeană, singura arteră de circulație minim asfaltată. De cum ai ieșit din Șosea, te iau în primire drumuri de pămînt, prăfoase vara și glodoase toamna.

Din dosul gardurilor se năpustesc asupra ta dulăi jigăriți, furioși prin sarcini de serviciu, gata să te sfîșie, pentru c-ai îndrăznit să apari pe acolo fără să le ceri în prealabil aprobarea. Alaiul are în frunte muzica. Un violonist trage în sus și-n jos arcușul pe coardă. Trompetistul smulge țipete, ca de violată, din trompeta proaspăt lustruită. Un tînăr într-un flanel rupt la coate administrează tobei bețe strașnice. Mireasa pășește cu vizibile sforțări de a fi elegantă ținîndu-și poalele rochiei cu mîna, cum a văzut ea în La răscruce de vînturi. Mirele, roșu la față de fericire, își toarnă în gură, ca într-o pîlnie, conținutul unei sticle de vin.

Nu e de plăcere.

Ține morțiș să se vadă că el bea de fericire.

Îl acompaniază Nașul, gros ca o bute.

La urmă, nuntașii bat pămîntul cu călcîiele, fiecare în legea lui. Babe uitate de Dumnezeu au ieșit pe la porți pentru a se întreba retoric cine cu cine se căsătorește. Un biciclist dintre cei cu cont pe facebook zdrăngăne din sonerie, ca să poată trece pe lîngă alai, jumătate nerăbdător, jumătate nemulțumit de ocuparea carosabilului.

***

Pe platforma unui TIR, lung de zece metri, şi alergînd pe cinci perechi de roţi de cauciuc, e dus acasă de la Bucureşti, ficusul directorului, cerut de fiică-sa prin e-mail.

***

Se înserează. Prin satele de pe traseu, fumurile bucătăriilor aşează în aer imagini liniştitoare, menite a pregăti căderea în somn. Pe potecile dintre şanţ şi garduri, vaci cufundate în ele însele, ca într-o introspecţie proustiană, păşesc harnic spre porţile care nu sînt, totuşi, noi. Bărbaţii au ieşit pe la poartă, cît timp în bucătăriile de vară nevestele prepară ciorba gustînd ştiinţific din linguri de lemn. Vîrstnicii stau pe bănci sprijiniţi în ciomegele care se pretind cîrje. Tinerii se strîng pe podul de piatră de peste rîu. Se uită în jos şi scuipă mecanic în apa care se tîrăşte pe dedesubt cu încetineala unui ins rămas fără ambele picioare pe cîmpul de luptă.

S-a făcut vremea despre care şoferii spun că e între cîine şi lup. Conduc cu prudenţă, încredinţat că la ora asta în orice clipă un beat mort îmi poate pica în drum de-a latul. Depăşesc cu greu un ins care cară, chiar prin mijlocul şoselei, cu spinarea cîteva scînduri lungi, nefăţuite, legate cu cureaua de la pantaloni. Cu o mînă îşi ţine nădragii, să nu cadă. Cu cealaltă, ţine snopul de scînduri.

***

Pe şoseaua spre Rîu, o tînără chipeşă mînă din urmă o turmă de capre obraznice. Din cînd în cînd, cîte una se opreşte brusc şi căţărîndu-se pe gard, rupe contravenţional crengi de prun sau de cireş. Tînăra poartă un tricou roşu pe al cărui piept scrie îndemnul: Redaţi Partidul celor Mulţi. Cu toate acestea, ea nu se grăbeşte să alunge capra contravenţională. E ocupată cu trimiterea unui text pe whatsapp.

Te-ar putea interesa și: