Campanie inedită. Celebrul lanț de restaurante Burger King din Rusia a lansat o campanie controversată, pentru care, ulterior, a trebuit să își ceară scuze. Compania a anunțat că oferă 50.000 de dolari și burgeri gratis pe viață femeilor care rămân însărcinate cu un fotbalist de la Cupa Mondială
Marți, Burger King a anunțat pe VK (echivalentul rusesc al Facebook) o promoție prin care oferă femeilor 3 milioane de ruble (47.000 de dolari) și burgeri gratuit pe viață dacă rămân însărcinate cu un fotbalist de la Cupa Mondială.
Ulterior, compania a fost dur criticată ajungând să retragă campania și chiar să-și ceară scuze pentru o reclamă de prost-gust postată pe rețelele sociale din Rusia, scrie Guardian. Burger King a publicat pe VK un comunicat cu scuze și a spus că a retras toate materialele care au legătură cu această promoție.