Imagini șocante și clipe de groază într-o localitate din sud-vestul Chinei, unde un imobil de nouă etaje s-a prăbuşit în în urma unei alunecări de teren, mai multe persoane fiind prinse sub dărâmături.
Clădirea s-a prăbuşit miercuri dimineaţă în oraşul Guiyang. Echipele de salvare au intervenit imediat, scoţând de sub dărâmături 98 de persoane.
Potrivit dailymail.co.uk, alte șase persoane erau seara trecută date dispărute, autorităţile localizând semnalul telefoanelor a câteva dintre ele la locul dezastrului.
Autorităţile locale au declarat că alunecarea de teren s-a produs din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele zile.