Un bărbat de 67 de ani, din comuna Bistreț, județul Dolj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este cercetat pentru omor, deoarece din cauza stării de ebrietate avansate, i-a rupt gâtul soției și a izbit-o violent de podea.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și criminaliștii doljeni, au fost anunțați vineri, 10 iunie a.c., că Ștefan Trandafir, 67 de ani, din satul Plosca, comuna Bistreț, pe fondul consumului excesiv de alcool, a comis o crimă.
Polițiștii de investigații criminale au descoperit la fața locului că după ce bărbatul băuse destul de mult la cârciuma din sat și a ajuns acasă, s-a pornit o ceartă între el și soția acestuia, Eugenia Trandafir, în vârstă de 66 ani. Acesta a profitat de faptul că soția era de slabită, a ridicat-o din pat și a izbit-o violent de podea, apoi a plecat.
Cadavrul femeii a fost găsit de o vecină, care a sunat imediat la 112. Medicii care au ajuns la fața locului au constatat imediat decesul femeii, în urma autopsiei descoperindu-se ca aceasta a suferit o fractură de coloană cervicală, care i-a fost fatală.
Ștefan Trandafir a fost reținut imediat după ce s-a constatat moartea femeii, iar sâmbătă, 11 iunie a.c., a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.
Instanţa a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Trandafir Ştefan pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 11.06.2016, până la data de 10.07.2016, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi virată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Dolj. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu de la 11.06.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei, scrie www.cvlpress.ro.