Un bărbat din Dolj a fost SFÂŞIAT de propriul CÂINE în curte! A fost nevoie de INTERVENŢIA unui VÂNĂTOR pentru a ANIHILA BESTIA

Un bărbat de 58 de ani dintr-o comună doljeană a avut parte de un sfârşit tragic şi sângeros. Acesta a fost sfâşiat de propriul câine, un rottweiler foarte agresiv.

Potrivit gds.ro, un apel de urgenţă a sesizat poliţia locală miercuri seară, în jurul orei 21.00, iniţiat de către Ioana Marcu, una dintre persoanele cu care victima locuia în aceeaşi curte. 

Ilie Popa, în vârstă de 58 de ani, locuia cu chirie de mai bine de şapte ani în locuinţa unde a fost ucis de câinele violent. În momentul în care a fost atacat, acesta era acasa cu toţi ceilalţi membrii, doar că victima se afla singură în curte. 

Ţipetele de groază ale bărbatului i-au alarmat pe ceilalţi din casă, care au sunat imediat la 112. Pentru ca oamenii legii să poată intra în curtea locuinţei a fost nevoie ca animalul să fie împuşcat de un vânător autorizat. Când medici au ajuns la faţa locului, bărbatul nu mai prezenta semne vitale. 

Poliţiştii au deschis o anchetă cu privire la acest caz şi vor să vadă cine era cu adevărat proprietarul câinelui şi dacă acesta era înregistrat în evidenţele Asociaţiei Chinologice. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, proprietarii locuinţei ar putea răspunde în faţa legii pentru omor din culpă.