Un francez de 61 de ani, specialist în curse de anduranţă, va încerca, începând din luna martie, să facă înconjurul lumii pe jos şi într-o ambarcaţiune cu vâsle.
Serge Girard va încerca să-şi împlinească "un vis de puşti" şi să parcurgă 45.000 de km cu ajutorul "forţei umane", transmite AFP, citată de Agerpres.
"Nu există vârstă pentru visuri şi acţiuni", a spus Serge Girard. "Nu vreau să bat recorduri, ci pur şi simplu să reuşesc să întreprind acest <<Run and Row Tour>> (numele expediţiei - n.r.) numai cu forţa muşchilor şi a minţii", a adăugat Girard, care a precizat că iniţiativa lui nu este motivată de nicio "nuanţă cu caracter ecologist".
Plecarea este prevăzută pentru luna martie, din insula Reunion, care urmează să fie şi punctul terminus al expediţiei, în noiembrie 2016. Girard îşi va efectua călătoria în emisfera sudică, de la est la vest, aceasta cuprinzând 17.000 de kilometri de mers pe jos pe trei continente (Africa, America de Sud şi Australia) şi 28.000 de kilometri la bordul unei bărci cu vâsle pentru traversarea a trei oceane (Atlantic, Pacific şi Indian).
Serge Girard este un împătimit al curselor de fond şi deţine câteva recorduri de anduranţă: în 2010 a înregistrat recordul la cea mai lungă distanţă străbătută pe jos în 365 de zile, fără zi de odihnă - 27.011,88 de kilometri, echivalentul a şase maratoane, prin 25 de ţări ale Uniunii Europene. În 2005-2006, a parcurs un memorabil traseu Paris-Tokyo, de 19.097 de kilometri, în 260 de zile.
Partea maritimă a noului său tur va fi parcursă la bordul bărcii cu vâsle 'Soma', de 6,50 de metri lungime şi 1,81 de metri lăţime, activitate pentru care sportivul se pregăteşte de un an în apele Canalului Mânecii.
"Acest mijloc de locomoţie este nou pentru mine şi faptul că mă voi afla singur pe mare, trecând de la statutul de alergător la cel de vâslaş, este cu totul inedit. Ca şi la mers, mintea va trebui să facă diferenţa pe ocean", a spus Girard.
Înconjurul globului în 21 de luni va fi fără îndoială o performanţă, însă turul lumii efectuat prin forţe proprii (pe jos sau cu o barcă cu vâsle) nu va fi o premieră.
Britanicul Jason Lewis a încheiat cu succes, în 2007, o cursă de 74.000 de kilometri efectuată cu barcă cu pedale, pe bicicletă, caiac şi patine cu rotile, dar a avut nevoie pentru acest lucru de ..13 ani! Turcului Erden Eruc i-au fost necesari cinci ani (2007-2012) pentru a străbate 66.000 de kilometri în barcă cu vâsle, caiac şi pe bicicletă. Franco-libanezul Jean-Gabriel Chelala a plecat în 2008 din faţa catedralei Notre-Dame din Paris şi a revenit în 2010 în acelaşi loc, după o aventură de 33.000 de kilometri în emisfera nordică, pe paralela 48, parcurşi pe bicicletă, în barcă cu pedale şi caiac. Cartea lui, intitulată '48° Nord', a primit în 2014 premiul Societăţii Exploratorilor Francezi.