Autocarul s-a răsturnat în dreptul localității Ionești și a ajuns pe câmpul de lângă autostradă. Mai multe echiape SMURD și ambulanțe au ajuns la fața locului pentru a acorda primul ajutor răniților.
UPDATE. Potrivit ultimelor informații ale polițiștilor, cele două persoane rănite sunt un copil în vârstă de opt ani și o femeie de 23 de ani. Autocarul era înmatriculat în Turcia. Oamenii legii urmează să stabileacă care a fost cauza accidentului.
Accident grav în această dimineață pe autostrada București-Pitești. Un autocar, în care se aflau șapte pasageri și cei doi șoferi, s-a răsturnat și a ajuns pe câmpul de pe marginea autostrăzii.
Potrivit primelor informații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, accidentul s-a produs la kilometrul 74, în zona localității Ionești.
Potrivit sursei citate, la fața locului au intervenit patru echipaje SMURD, trei autospeciale de intervenție și trei ambulanțe de la SAJ Dâmbovița.
Două persoane au fost rănite și au primesc îngrijiri de la echipajele medicale, fiimd ulterior transportate la spital.
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili care au fost cauzele producerii accidentului, transmite Mediafax.
Stire în curs de actualizare.