Un angajat al Spitalului Bagdasar-Arseni a fost ucis pe trecerea de pietoni de un autoturism care mergea cu viteză foarte mare. În urma impactului, şoferul a încercat să fugă, însă a fost imobilizat de către doi martori până la sosirea autorităților.
Accidentul a avut pe șoseaua Berceni, în fața spitalului Bagdasar Arseni. Angajatul spitalului a fost spulberat chiar pe trecerea de pietoni din fața spitalului, când a vrut să traverseze strada pentru a merge la o farmacie din zonă, informează B1 TV.
"Ne-a anunţat cineva ca pe colegul nostru l-a lovit mașina și când l-am dus în gardă deja era mort", a declarat un medic.
Mai mult, inainte de impact, şoferul mai făcuse un accident. El era urmărit în trafic de cealaltă victimă.
Șoferul teribilist a lăsat doi copii fără tată. Soția bărbatului este și ea angajata la același spital și era la serviciu atunci cand s-a produs accidentul.