Un android în luptă cu iPhone

"Google Phone", venit să contrabalanseze mania telefonului de la Apple, va apărea în curând pe piaţă.

T-Mobile şi Google au anunţat, săptămâna trecută, primul telefon care rulează sistemul de operare Android, creat de compania de servicii pe internet. Este vorba de modelul HTC G1, răspunsul Google la dominaţia terminalului iPhone produs de Apple pe segmentul smartphone.

În afară de contrabalansarea succesului pe care Apple îl are cu iPhone, Google are şi alte motive pentru recenta lansare. În acest moment, în lume sunt circa 4 miliarde de telefoane mobile aflate în folosinţă, conform TG Daily, mult mai multe decât computerele în uz - 800 de milioane. Foarte mulţi dintre cei care utilizează terminale mobile le folosesc şi ca dispozitive de navigare pe internet, mediu unde Google este suveran. De aceea, gigantul avea nevoie de o platformă care să evidenţieze „calităţile“ serviciilor Google şi pe telefoanele mobile. Aşa a luat naştere Android, sistemul de operare prin care Google speră să cucerească utilizatorii de telefoane mobile.

Adaptat să servească Google

T-Mobile G1 este produs de compania taiwaneză High Tech Computer (HTC). Are atât tastatură fizică, cât şi ecran tactil (touchscreen), ceea ce este un avantaj în faţa iPhone, care are doar ecran sensibil la atingere.

iPhone are însă avantajul celui mai precis touchscreen produs vreodată, încă neegalat de alte produse ale concurenţei. În sistemul de operare Android vin preinstalate multe dintre aplicaţiile Google: Maps Street View, Gmail, YouTube sau Google Talk.

Printre funcţionalităţile de bază notăm funcţiile Wi-Fi, tehnologia 3G, suport pentru mesaje multimedia (MMS, care lipseşte la iPhone), suport pentru e-mail, GPS, cameră de 3 megapixeli (cea a iPhone are 2 megapixeli) şi Bluetooth, care nu este stereo. G1 oferă acces la Android Market, o aplicaţie similară cu iTunes de la Apple, de unde utilizatorii pot descă rca aplicaţii.

Cel mai mare avantaj al sistemului de operare Android este acela că este gratuit, ceea ce înseamnă că poate fi folosit de orice producător pe telefoanele sale. Mai mult, un kit de dezvoltare software este şi el pus la dispoziţia dezvoltatorilor de programe tot fără costuri. Dezvoltatorii iPhone OS trebuie să plătească Apple 90 de dolari pe an pentru a folosi kitul similar şi să aştepte uneori chiar săptămâni până ce o aplicaţie primeş te permisiunea de a fi postată pe iTunes. Designul nu este nici el spectaculos, deoarece nu vine cu nimic nou, aşa cum s-a întâmplat în cazul iPhone.