Un an în plus la creşă, pentru liniştea părinţilor

Iniţiativa legislativă potrivit căreia copiii vor putea fi îngrijiţi în creşe până la vârsta de 4 ani a fost adoptată, astăzi, de Senat, la iniţiativa social-democaraţilor Alexandru Mazăre şi Eduard Martin.

Proiectul de lege vine în modificarea Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, iar necesitatea adoptării lui a fost justificată prin aceea că se va evita supraaglomerarea din grădiniţe.

Astfel, creşele urmează să asigure servicii de îngrijire a copiilor cu vârste cuprinse între 3 luni şi patru ani, prin personalul angajat specializat sau protocoale cu structuri specializate.

"În acest interval, de la trei la patru ani, părinţii sunt nevoiţi să-şi ţină copiii acasă, cu toate dificultăţile pe care această soluţie le întâmpină", a arătat Mazăre, citat de Mediafax.

Acelaşi proiect de lege prevede semnarea unor protocoale între creşe şi instituţiile cu competenţe în ceea ce priveşte interesul copilului - Poliţia, Direcţia pentru Protecţia Copilului. Acestea, la rândul lor, se vor obliga să asigure asistenţa creşelor.

După ce a fost adoptat de Senat, proiectul de lege trebuie se treacă şi de Camera Deputaţilor, forul decizional.