Un american din 20 este depresiv

Aproximativ 5,5% dintre americanii de peste 12 ani sunt depresivi, informează agenţia AFP citată de Mediafax.

Statistica realizată de Centrul american pentru control şi prevenirea bolilor arată că persoanele cu vârste cuprinse între 40 şi 59 de ani, cele de culoare şi cele sărace sunt mai des atinse de depresie.

 

Peste 7% dintre americanii de 40-59 de ani sunt în această situaţie, iar 8% dintre persoanele de culoare sunt depresive. Studiul a mai arătat că depresia le afectează pe femei mai mult decât pe bărbaţi (6,7% în comparaţie cu 4%).

 

Pe de altă parte, sărăcia îi face pe oameni şi mai vulnerabili în faţa depresiei. Ea afectează peste 11% dintre persoanele de 18-39 de ani sărace. Iar atunci când persoanele au peste 40 de ani şi se află şi într-o situaţie financiară precară, procentul celor atinşi de boală depăşeşte 22%.

 

Statistica a mai arătat că numai o treime dintre depresivi apelează la ajutorul unui profesionist din domeniul sănătăţii.