„În căutarea fericirii“ este un film strălucit, o dramă ruptă din realitate şi al cărei sfârşit „american dream“ nu-i ştirbeşte valoarea certă.
După producţii blockbuster gen „Inamicul statului“, seria „Bărbaţi în negru“ şi comedia „Hitch“, popularul Will Smith a făcut o mişcare ce a lăsat critica şi publicul în ofsaid, fentaţi mai rău ca la un dribling al lui Zidane.
Starul american a renunţat la înfăţişarea ferchezuită, la aerul de cuceritor simpatic, mereu în acţiune, şi s-a transformat magic într-un părinte al anilor ’80 care a obţinut custodia fiului său, dar pe care se chinuie cumplit să-l crească.
Filmul e rupt din biografia unui broker din San Francisco, Chris Gardner, al cărui vis a fost să-i asigure copilului său un trai decent, nu neapă rat luxos. Deşi a reuşit şi acest din urmă lucru, umilinţele îndurate până la „mărire“ au ars multă vreme.
Jaden, puştiul-minune
Smith face un rol excelent, iar pe cei care nu cred în capacităţile sale de actor îi sfătuim să lase ideile preconcepute deoparte. Ceea ce a ieşit din colaborarea dintre regizorul italian Gabriele Muccino, la debutul său la Hollywood, şi un superstar e o mică operă de artă.
Will Smith nu suferă deloc de lipsă de credibilitate în acest rol, iar fiul său din realitate, Jaden, partenerul lui din „În căutarea fericirii“, i-a dat o mână de ajutor incredibilă. Micuţul Jaden are actoria în sânge, iar implicarea şi naturaleţea cu care acest puşti de nici şapte ani, la data filmărilor, s-a achitat de rol sunt impresionante.
„În căutarea fericirii“ i-a adus lui Smith cel mai consistent succes din carieră, din punct de vedere al calităţii muncii sale. Smith nu mai făcuse un rol mare de la „Ali“, din 2001. Pentru fericirea de a fi jucat alături de fiul său a obţinut a doua nominalizare la Globul de Aur şi a doua la Oscar.