CAMPANIE EROI EVZ. Asistenta care a salvat bebeluşii arşi în iadul de la Giuleşti: "Parcă erau trași în păcură"

Din asistenta care leşina la pansat a ajuns salvatoarea bebeluşilor arşi la Giuleşti. Irina povesteşte cum îşi stăpâneşte zilnic lacrimile în faţa celor mai negre tragedii: copii arşi pe sobă sau opăriţi.

Dacă doctorul este erou, ea este înger păzitor pentru mii de copii, mulţi nenorociţi de nepăsarea celor care ar trebui să aibă grijă de ei ca de ochii din cap. I se rupe sufletul când mogâldeţe de două săptămâni chirăie ca din gură de şarpe de răsună tot salonul. Iar cei care au zile rămân cu semne care să le amintească toată viaţa că au trecut prin foc. Irina Ostroşină, asistenta coordonatoare din secţia de Arsuri a Spitalului "Grigore Alexandrescu", chiar şi obişnuită cu tragediile, spune că prin ce-a trecut în ziua în care a primit bebeluşii arşi în explozia de la Giuleşti nu credea să treacă vreodată. Din modestie, s-a ferit cât a putut de obiectivul foto, care abia a reuşit să-i fure câteva cadre. Citiţi un reportaj "aşa da" despre sistemul medical, altceva decât şpagă şi greşeli. Mii de copii fericiţi că nu s-a făcut economistă

Irina are 38 de ani şi este asistentă medicală de 20. Dacă viaţa şi-ar fi urmat cursul normal, astăzi ar fi trebuit să lucreze într-o bancă, îmbrăcată scorţos la taior, nu să alerge pe holuri, de la un salon la altul, cu bordereoul în mână, îmbrăcată în pantaloni bufanţi, bluză cu căprioare şi inimioare şi papuci roşii. Costumaţie tipică în mai toate secţiile de pediatrie. "M-am făcut asistentă pentru că n-am avut încotro. Terminasem liceul economic imediat după Revoluţie, dar nu se prinsese nimic de mine. Pe unde mă duceam, patronii mă trimiteau acasă să mai citesc. Mama era economistă, dar refuza să-mi pună o pilă. Am aflat de la o prietenă că se făceau înscrieri la şcoala de asistente şi m-am dus. Voiam să învăţ ceva practic. Şi aici mi-a fost greu la început, leşinam şi la pansat, nu eram convinsă că sunt unde trebuie", povesteşte asistenta. Astăzi nu mai are niciun dubiu. "Într-o zi, mi-am adus fetiţa la spital şi am întrebat-o dacă ar vrea şi ea să lucreze aici. La care şi-a tras repede un halat şi a zis mândră că vrea să fie doar doctoriţă", se amuză. Mama, în schimb, nu şi-a dorit niciodată să fie mai sus decât este şi vorbeşte senin despre reînvierea meseriilor mici. "Atât ştiu să fac, atât fac. Doctorul stabileşte tratamentul, eu execut. Şi de cizmari şi de gunoieri avem nevoie", e modestă Irina. Iar când e vorba de copii, munca "de execuţie" e onorantă şi grea ca o piatră de moară. "O fetiţă a căzut în oala cu apă clocotită" Cel mai mult se ataşează de cei din secţia de cronici, adică veteranii care se recuperează anevoios. Aşa cum e Nelu, 15 ani, care stă aici de dinainte de Crăciun. "S-a electrocutat, avea arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, era o mână de piele în jurul oaselor, ne întrebam dacă îi putem salva piciorul. A trecut cumpăna", e mândră de piruetele băiatului. Din nefericire, aici progresele nu se văd de la o zi la alta, iar copiii tocmai asta n-au: răbdare. "Ţi-ai făcut exerciţiile cu mânuţa? N-ai o minge?", ia la rost un micuţ care începe să strângă conştiincios palma. Nu coboară la Urgenţe până nu trece şi pe la "Goliat", copilul cu capul bandajat în totalitate. În toate camerele, deasupra fiecărui pătuţ este o manetă de unde se poate da alarma. Atunci, toată lumea lasă tot şi aleargă spre secţie. "Da, sunt şi momente în care eşti copleşit. Încerci să-ţi spui că face parte din munca ta, dar e imposibil să nu fii afectat când îţi vin zilnic tragedii: copii de două săptămâni arşi pe sobă, electrocutaţi, opăriţi", spune Irina. Recent le-a murit o fetiţă de şase luni care căzuse în oala cu apă clocotită. "Poate nu ar trebui să spun asta, dar, dacă s-ar face o minimă educaţie din şcoală, să spui ce se poate întâmpla de la o simplă ceaşcă de cafea, de la un ibric nesupravegheat şi dacă i-ai învăţa pe părinţi să-i aducă mai repede la spital, poate ar fi mai puţine nenorociri", se revoltă mama din ea. CITIȚI ȘI: